Expoziție multimedia – parte a proiectului ICR „Proiectul expozițional Lucrurile se întâmplă în altă parte reprezintă capitolul doi al proiectului Așa este, dacă vi se pare,…
Expoziții
PROGRAM 2017:
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București continuă și anul acesta să aducă în atenția publicului bucureștean opere valoroase de artă, prin Programul Expozițional ARCUB 2017. Anul trecut, ARCUB s-a poziționat rapid ca unul dintre cele mai importante spații expoziționale de artă contemporană și recentă din Capitală dar și din țară, prin cele opt expoziții majore organizate (Tzara. Dada. Etc., Istorii MonuMentale, 30, New Artists, Constantin Brâncuși: omul și lucrurile, Memory Leaks, Fostul Viitor, Drumeț în calea artei: Daniel Ștefănică, colecționar). Anvergura, atât ca relevanță și dimensiune, cât și diversitatea expozițiilor organizate în 2016 au atras un număr impresionant de vizitatori, de până la câteva mii de persoane la fiecare expoziție.
Progamul Expozițional ARCUB va continua și în 2017 sub îndrumarea lui Alex Radu, care va invita curatori români și artiști pentru realizarea mai multor expoziții și a unei serii de conferințe – o nouă componentă a Programului Expozițional ARCUB 2017. Seria de conferințe se va numi Ce punem în ramă?, va avea loc lunar, în perioada februarie – noiembrie și va aborda diverse teme legate de artă, despre cum putem da substanță, consistență, profunzime, creativității de azi. Cu un caracter interdisciplinar, seria de conferințe va prezenta exemple inspiraționale coerente, integrate, din artă, design, arhitectură, cercertare științifică, exemple care să poată conduce audiența de la o privire superficială la una de profunzime în sensul și misiunea creației. Conferințele vor fi organizate în colaborare cu MARe (Muzeul de Artă Recentă), Aiurart și Unrest/Bucharest, de Erwin Kessler, Alex Radu și Silviu Pădurariu.
Printre expozițiile pregătite pentru 2017 se numără Ucenicie printre arte: colecționarul Sorin Costina și arta românească a anilor 1970-1990, două expoziții solo show – Dumitru Gorzo și Robert Koteles, o expoziție de grup de artisti emergenți din – un dialog deschis între cupluri de emergenți fundamental diferiți ca tehnici, concepție și cultură, dar cu un fond istoric și social comun, o expoziție de grup – artiști de azi din România – o punere la aceeași masă a mai multor școli, voci și tendințe din arta contemporană românească, expoziția Aesthetics of Social Responsibility – un proiect care implică diverși specialiști din domenii culturale, creative, științifice sub aceeași umbrelă a dialogului, cercetării și documentării desenului uman și a modului în care ideologiile infulențează imaginea generală a orașului, a arhitecturii, a spațiului public și, inclusiv, a naturii.
PROGRAM 2016:
În 2016, expozițiile de la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București vor fi curatoriate de istoricul de artă Erwin Kessler, curatorul Olivia Nițiș, artista Simona Vilău, Alex Radu, co-fondatorul Aiurart și curatorul Dan Popescu, directorul galeriei de H’art, din București. Cei cinci curatori promit un program expozițional complex, care atinge subiecte și forme de exprimare diverse, oferind publicului șansa de a vedea atât artiști mai puțini cunoscuți și de a avea acces la forme de artă contemporană, cât și artiști consacrați, cu lucrări din colecții private, pe care bucureștenii nu au ocazia să le vadă în muzee. De-a lungul anului 2016, la ARCUB vor fi organizate aproximativ 10 expoziții și evenimente mari. Printre ele, expoziția Tzara.Dada.Etc (februarie-aprilie), o celebrare a 100 de ani de dadaism, curatoriată de Erwin Kessler, Istorii Monu(Mentale) (martie-mai), curatoriată de Olivia Nițis, 30 (martie-mai), curatoriată de Dan Popescu și Fostul Viitor (iulie-septembrie), curatoriată de Simona Vilău. Expozițiile vor fi completate de conferințe, workshopuri și lansări de albume.
”Arcub Gabroveni are poziția, dotările tehnice și anvergura unui spațiu expozițional pe care și le-ar dori un muzeu. Are acces direct la un public viu, curios, tînăr, în permanentă mișcare, pe cea mai frecventată arteră a Capitalei. Un public în căutare de inovație și atracții culturale. Arcub are echipa potrivită pentru a administra, promova și ghida spațiul expozițional actual.
Spațiul expozițional Arcub Gabroveni este amplu, divers și versatil. El permite desfășurarea unor substanțiale expoziții temporare. La subsol, cele mai mari spații sînt dedicate unor expoziții tematice, colective, care vor reuni în jurul unor idei actuale un număr semnificativ de artiști. În spațiile de la parter vor fi organizate, în parteneriat cu galeriile bucureștene, expoziții personale focalizate pe artiștii cei mai activi ai momentului. La etaj, acolo unde spațiile au un profil de galerie muzeală clasică, propunem realizarea sau itinerarea unor expoziții muzeale, cu nume consacrate ale artei românești contemporane” declară Erwin Kessler, unul dintre curatorii ARCUB 2016.
“Ne dorim să le oferim bucureștenilor un program proaspăt, cu lucrări valoroase și artiști contemporani prestigioși, se explorăm forme noi de exprimare și să le propunem publicului, în spațiile generoase de la Hanul Gabroveni, care va deveni astfel acel nod cultural pe care ni-l dorim cu toții, în plin centrul orașului” spune Mihaela Păun, directorul ARCUB.
Într-un an decisiv pentru București, în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, proiect gestionat de ARCUB, temele expozițiilor vor fi, în mare măsură dedicate orașului și locuitorilor săi.
”În cadrul acestui board, îmi asum rolul de a expune artiști mai puțin cunoscuți sau chiar debutanți, precum și concepte mai puțin vizitate, mai puțin uzitate și, de ce nu, mai puțin populare, ceea ce contribuie la o relaționare diferită cu comunitatea. În acest fel, îmi propun un dialog de la egal la egal și o privire pe orizontală asupra unor particularități ale fenomenului artistic de aici și acum. Mă interesează viața din subteranele și periferia orașului București, atât la propriu, cât și la figurat – solitarii, excomunicații, retrașii, scepticii, protestatarii, gânditorii, cei ce acționează împotriva curentului etc. Oamenii care au mult și posedă puțin” spune artista Simona Vilău, curator ARCUB 2016.
”Ceea ce îmi propun în acest program curatorial este de a puncta câteva probematici ale artei contemporane relevante la nivelul practicilor artistice și teoretice curente. Mă interesează crearea unei platforme de gândire, de interogații și dialog cu arta contemporană care funcționează în parametrii critici și reflexivi, ca filtru al realităților umane. Ma interesează definirea unui cadru curatorial în care producția artistică reflectă interesele unei mize culturale respectând specificul perspectivelor locale și depășindu-le în același timp printr-o viziune inclusivă și macro-culturală. Proiectele vizează chestionarea mecanismelor istorice, politice, sociale și culturale de definire și conservare a memoriei și de institutionalizare a cunoasterii, alternativele și redefinirea modelelor culturale. Spatiile de la Gabroveni reprezinta o provocare la nivelul unei dinamici de flexibilizare a unei arhitexturi date care integreaza prin redefiniri repetate arhitectura de continut” declară Olivia Nițis, critic de artă și curator ARCUB 2016.
Recunoașteti personajul – Prometeu | atelier de desen pentru copii
Grupă de vârstă: copii cu vârsta între 7-12, însoțiți de un adult Tehnica: desen Materiale: creioane colorate Cine a fost Prometeu? Ghidați de artistul Alexandru Rădvan,…
MITUL SIRENELOR | atelier de colaj pentru copii
Grupă de vârstă: copii cu vârsta între 7-12 ani, însoțiți de un adult Tehnica: colaj Materiale: hârtie colorată și lipici La atelierul „Mitul sirenelor”, artistul Alexandru…
Cultura pop întâlnește mitologiile străvechi în cea mai recentă expoziție semnată Alexandru Rădvan de la ARCUB
Cultura pop întâlnește mitologiile străvechi în cea mai recentă expoziție semnată Alexandru Rădvan de la ARCUB 14 mai – 23 iunie Alexandru Rădvan, un nume de…
EXPOZIȚIE A ARTISTULUI PERUAN JOSÉ ANTONIO „CUCO” MORALES VELIT, LA ARCUB
„El alma del arbol/ Sufletul copacului” este un discurs despre viață, privită în dimensiunea sa trecută, dar și prezentă. în care fiecare arbore reprezintă un alter-ego care dialoghează cu natura.
DOAR TU – un live drawing performance susținut de artista Ana Bănică
Pentru 23 martie, Ana Bănică a pregătit un live drawing performance pe tema iubirii, intitulat Doar tu. Evenimentul face parte din Programul Expozițional ARCUB 2019, curatoriat…
CENTENAR RADU BELIGAN
Expoziție Radu Beligan la Teatrul Național București, în parteneriat cu Primăria Capitalei și ARCUB Om de teatru complex – actor, regizor, profesor, director și animator teatral -,…
ARCUB PREZINTĂ EXPOZIȚIA DE PICTURĂ „UNI-VERSUM” REALIZATĂ DE EMIL CIOCOIU
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 5 decembrie, la ora 18:00, la ARCUB (str.Lipscani nr. 84-90) și va putea fi vizitată până la data de 3 ianuarie 2019, zilnic, în intervalul orar 14:00-22:00. Accesul vizitatorilor este gratuit.
EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE PORTUGALIA ȘI ROMÂNIA – OGLINDĂ INTERCULTURALĂ, PATRIMONIU IMATERIAL
Ce poate să îi ofere un anumit loc spectatorului despre sine, printr-o imagine, dacă nu o percepție vizuală și, prin urmare, senzorială? Caracteristicile naturale pot să…
UN STORYTELLING VIZUAL ÎN NOUA EXPOZIȚIE A MIRELEI TRĂISTARU, LA ARCUB
Cea mai recentă expoziție a artistei Mirela Trăistaru, „O poveste din Nepos” (curator Antigona Silvia Rogozea), va fi prezentată la ARCUB, în perioada 14 – 25 noiembrie, fiind organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB și Expo Arte.
Vernisajul expoziției are loc pe 14 noiembrie, începând cu ora 19:00.
Alegorie – expoziție de mozaic
În perioada 13-25 septembrie 2018, Primăria Capitalei prin ARCUB organizeză la Hanul Gabroveni – Sala Arcelor, expoziția de mozaic ,,Alegorie”, semnată de Raluca-Ioana Enăchescu. Născută în…
ÎN ALB / ÎN NEGRU expoziţie de arte decorative
Instalație │Arte Textile│Metal│Ceramică│Sticlă Vă invităm la vernisajul expoziției de arte decorative, ÎN ALB . ÎN NEGRU, miercuri, 29 august 2018 ora 18.00 la ARCUB, Sala Gabroveni din…
GILI MOCANU, UNUL DINTRE CEI MAI INFLUENȚI ARTIȘTI CONTEMPORANI, LA CEA DE-A TREIA EXPOZIȚIE A ANULUI DE LA ARCUB
Expoziția ”DUBLUL”- Gili Mocanu, de la ARCUB (Str. Lipscani, nr. 84-90), va fi închisă în zilele de 15, 16 și 17 august.
Expoziția intitulată „DUBLUL” a pictorului român Gili Mocanu a fost vernisată miercuri, 18 iulie, la ARCUB, putând fi vizitată până în data de 24 august, zilnic, între orele 14:00 și 22:00. Intrarea este liberă.
ARTISTUL CONCEPTUAL PIERRE VAN HULLE ÎN DIALOG CU PUBLICUL LA PRIMA CONFERINȚĂ #CEPUNEMÎNRAMĂ ?
Pornind de la afirmația „O carte aparține în primul rând cititorului”, artistul belgian Pierre Van Hulle va deschide dialogul cu publicul în cadrul primei conferințe din…
Róbert Köteles Solo Show din noiembrie la ARCUB
Noua expoziție Róbert Köteles Solo Show de la ARCUB va fi deschisă publicului între 9 noiembrie 2017 și 14 ianuarie 2018, în cadrul Programului Expozițional…