Cea de-a cincea ediție a proiectului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București, s-a încheiat după șapte luni de evenimente care au transformat spațiile publice ale orașului în locuri de întâlnire, relaxare și bucurie comunitară.
În perioada aprilie – octombrie 2025, artera simbolică Calea Victoriei, alături de străzi și bulevarde din patru sectoare ale Capitalei, s-au transformat, weekend de weekend, într-o veritabilă promenadă urbană dedicată pietonilor, artiștilor și familiilor.
Străzi deschise – București, Promenadă urbană – pe Calea Victoriei
Traseul pietonal de pe Calea Victoriei – de la Bd. Dacia până la Splaiul Independenței – a găzduit sute de instalații artistice, spectacole de teatru și dans, momente de acrobație, concerte, expoziții și activări dedicate copiilor, reunind mii de participanți în fiecare weekend.
Prin atmosfera sa de sărbătoare și oferta culturală bogată, „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” a redat orașului sentimentul de apartenență și convivialitate, oferind locuitorilor o perspectivă nouă asupra spațiilor urbane istorice și demonstrând potențialul cultural al Capitalei.
Cifrele ediției 2025 pe Calea Victoriei*
Program artistic coordonat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
1.050.000 de participanți
308 evenimente artistice
42 de zile de activități
17 instituții și teatre partenere
Străzi Deschise – București, Promenadă urbană - în cartiere
Ediția 2025 a extins conceptul de promenadă urbană și în afara centrului orașului, printr-o serie de evenimente în cartierele Bucureștiului, menite să aducă arta mai aproape de comunitățile locale.
Pe parcursul celor șapte luni, „Străzi deschise” a ajuns în patru sectoare ale Capitalei, cu activități culturale și educative desfășurate în:
Sectorul 1: Bd. Banu Manta, str. Gen. Șerban Burileanu, Calea Griviței
Sectorul 2: Str. Vasile Băcilă, str. Delfinului
Sectorul 3: Bd. Râmnicu Vâlcea
Sectorul 5: Str. Bârcă
În total, PROEDUS în colaborare cu alte 17 instituții culturale partenere au organizat peste 550 de momente artistice și sportive în cartiere, de la spectacole de teatru, concerte și ateliere pentru copii, până la activități educative și sportive care au atras peste 100.000 de participanți.
Prin aceste inițiative, proiectul a creat un dialog între cartiere și centrul orașului, încurajând participarea comunității și reactivarea spațiilor publice ca locuri de socializare, exprimare și apartenență urbană.
Impact social și cultural
„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” a devenit, în cinci ediții consecutive, unul dintre cele mai ample și iubite proiecte culturale din București. Dincolo de spectacolele și momentele artistice, evenimentul a redefinit relația bucureștenilor cu orașul lor – promovând mobilitatea alternativă, viața urbană în aer liber și redescoperirea patrimoniului.
Proiectul contribuie anual la creșterea accesului la cultură, oferind publicului experiențe gratuite și incluzive în spațiul public, și încurajează un comportament civic responsabil, bazat pe respectul față de comunitate și față de mediul urban.
„Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București.
Proiectul este susținut de Raiffeisen Bank România, în calitate de partener principal, și de PPC România, NEPI Rockcastle, Promenada Mall și Mega Mall București, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești, în calitate de parteneri.
„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” se desfășoară cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism și al Direcției Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului București, al Administrației Străzilor București, al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București și al Poliției Locale a Municipiului București.
Evenimentele desfășurate în sectoarele Capitalei s-au desfășurat în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Sectorului 2, Primăria Sectorului 3 și Primăria Sectorului 5.