Ediția din acest an a Festivalului SoNoRo este inspirată de tema „Rapsodia Română”, fiind programată în perioada 31 octombrie-16 noiembrie 2025, în București și Cluj-Napoca, când vor avea loc 20 de concerte care includ două întâlniri SoNoRo Talk și o expoziție dedicată maeștrilor picturii românești. În ediția nr. 20 vor fi prezenți 60 de artiști renumiți pe marile scene muzicale din întreaga lume.
La ARCUB – Hanul Gabroveni, în Sala Mare este programat Concertul „Out of the Box: între rânduri” – duminică, 2 noiembrie 2025, de la ora 16:00 și o întâlnire SoNoRo Talk moderată de Răzvan Popovici, directorul executiv al festivalului – duminică, 9 noiembrie 2025, ora 17:00.
Biletele pentru concert sunt disponibile pe Eventbook.ro, iar accesul la SoNoRo Talk este liber, în baza unei rezervări pe același site.
Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
O ediție festivă
Festivalul SoNoRo, la ediția nr. 20, este o stare de spirit și un mod de viață. „Rapsodia Română” – tema acestei ediții aniversare – este dedicată publicului SoNoRo și tuturor celor care au contribuit la clădirea acestui festival de muzică de cameră din România.
Festivalul SoNoRo a inclus de-a lungul timpului și celelalte arte, infuzând programele muzicale cu perspective din arhitectură, film, fotografie, literatură, psihologie, dans și teatru și stimulând în acest mod creativitatea ascultătorului. Teme precum „Un ballo in maschera”, „New Worlds”, „Love Unlimited”, „Up!”, „Bridges”, „The Dreamers”, „La muse et le poète”, „Hide & Seek”, „Side Effects”, „DaDa”, „Pasărea măiastră”, „Dreamtigers”, „Orient Express”, „On the Couch” și „Ex libris” au adus perspective diferite în peisajul muzicii de cameră din România și au schimbat modul tradițional de receptare a mesajului muzicii clasice.
Ediția „Rapsodia Română” este inspirată de Constantin Brâncuși, Nichita Stănescu și dadaiști, Delta Dunării, Muntenia, Ținutul Secuiesc și Moldova, de cântece de leagăn, de compozitori români și de numele importante ale muzicii de cameră la nivel internațional.
Concertul „Out of the Box: între rânduri”
Concertul din 2 noiembrie 2025, ora 16:00, găzduit de ARCUB, face parte din seria de concerte„Out of the Box”, serie care semnifică faptul că noi, românii, suntem cunoscuți pentru abilitatea înnăscută de a inventa și reinventa, de a găsi soluții la orice problemă prin creativitate și gândire neconvențională, condimentată cu o doză mare de umor și autoironie. Astfel, a citi între rânduri este abilitatea supremă pentru a supraviețui în situații și perioade politice dificile, dar pentru muzicieni are și o semnificație specială – toată muzica se întâmplă între note, în tăceri și în conexiunile pe care le fac.
În program sunt selectate lucrări de Stan Golestan, Claude Debussy, Valentin Silvestrov și Robert Schumann, în interpretarea artiștilor Alexander Sitkovetski (vioară), Răzvan Popovici (viola), Justus Grimm (violoncel) și Diana Ketler (pian).
SoNoRo Talk – Dor și Dar
Discuția SoNoRo Talk (duminică, 9 noiembrie 2025, ora 17:00) va gravita în jurul cuvântul românesc dor – un sentiment profund melancolic, care reprezintă dorința. Invitații vor explora ideea că darul, în cazul artiștilor, înseamnă creativitate și inspirație primită uneori din zone mai puțin palpabile și vor încerca să identifice intersecțiile care se creează între dor și dar.
La discuție vor participa Adela Vrînceanu Celibidachi (producătoare de documentare sociale și a filmelor „Octav” și „Cravata galbenă”), Mihaela Păun – directoare a Centrului Cultural al Municipiului București – ARCUB și Radu Paraschivescu – scriitor și traducător. Întâlnirea va fi moderată de Răzvan Popovici (cofondatorul Festivalului SoNoRo) și va fi acompaniată de lucrări interpretate de bursieri ai programului SoNoRo Interferențe.
Despre artiști
Alexander Sitkovetsky s-a născut în Moscova, într-o familie de muzicieni. Activitatea artistului a debutat încă din copilărie, interpretând piese alături de Filarmonica Olandei, Orchestra Konzerthaus din Berlin, Orchestra de Cameră a Uniunii Europene, Orchestra Simfonică din Malmö, Orchestra de Cameră din Lituania, Orchestra de Cameră din Stuttgart ș.a. A interpretat Concertul de vioară al lui Andrejz Panufnik cu ocazia comemorării a 100 de ani de la nașterea acestui compozitor, alături de Orchestra de Cameră a Norvegiei și de Filamornica Poznan.
Este membru fondator al Trioului de pian Sitkovetsky, împreună cu pianistul Wu Qian și cu violoncelistul Leonard Elschenbroich, alături de care a câștigat numeroase premii și distincții. De asemenea, este membru fondator al Ansamblului Raro. În 2011 a câștigat premiul I, împreună cu pianistul Wu Quian, la „Trio di Trieste Duo Competition”. Este membru al prestigioasei „Chamber Music Society Two”, un program al Centrului Lincoln din New York.
Răzvan Popovici s-a născut în Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. Ca solist, a cântat alături de Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra de Cameră din Kobe, Orchestra Națională Radio, Filarmonica „George Enescu”, Filarmonica Transilvania, Chaarts Chamber Artist din Zürich și Kamerata Kronstadt. Este invitat regulat la festivaluri precum Lucerne Festival, Wiener Festwochen, Kuhmo Festival, Schwetzinger Festspiele, Spoleto Festival, Ferrarra Musica, Boswil Musiksommer și Kobe Music Festival. Printre sălile în care a cântat se numără Carnegie Hall din New York, Suntory Hall din Tokio, Concertgebouw din Amsterdam, Musikverein din Viena, Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim și Bozar din Bruxelles.
Împreună cu pianista Diana Ketler, Răzvan Popovici este iniţiatorul Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Germania (22 de ani) şi al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo (20 de ani). Concertează în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro și este profesor de violă la Conservatorul Regal din Anvers.
Născut în Hamburg, Justus Grimm a început să studieze violoncelul la cinci ani, sub îndrumarea tatălui său și a continuat la Saarbrücken și în Köln cu Claus Kanngiesser și Frans Helmerson. Ca solist, violoncelistul a colaborat cu orchestre precum English Chamber Orchestra, La Monnaie Symphony Orchestra, London Chamber Orchestra, Staatsorchester Rheinische Philharmonie, Brandenburg Philharmonic Orchestra și Klassische Philharmonie Bonn. Fiind un pasionat al muzicii de cameră, Justus Grimm a înregistrat cu pianistul Florian Wiek sonatele pentru violoncel de Beethoven, Brahms și Șostakovici. Împreună cu flautista Christina Fassbender formează „Trio Wiek”, iar din 2008 Justus s-a alăturat Cvartetului Malibran. Începând cu anul 2008, Justus Grimm este profesor la Conservatorul din Anvers.
Născută în Letonia, la Riga, Diana Ketler a început studiul pianului la 5 ani, încurajată de părinții ei – tatăl, un cunoscut bariton, și mama, dirijoare de cor și profesoară de canto. Și-a început cariera solo la o vârstă fragedă, debutând alături de Orchestra Simfonică Națională Letonă la doar 11 ani. Cariera muzicală, atât ca pianistă solo, cât și în calitate de interpretă de muzică de cameră, a purtat-o în nenumărate țări din Europa, Asia sau Statele Unite ale Americii, interpretând la Musikverein, Konzerthaus, Carnegie Hall, Suntory Hall, Konzertgebouw și Teatro La Fenice, printre altele. Membru fondator al Ansamblului Raro, Diana și colegii ei au fost recompensați cu mai multe premii pentru discurile lor. Alături de Răzvan Popovici, este fondatoarea platformei culturale SoNoRo și a Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Bavaria. Este profesoară de pian la Royal Academy of Music din Londra și profesoară de muzică de cameră la Haute École de Musique din Geneva (Elveția) și la Robert Schumann Hochschule din Düsseldorf (Germania). A primit din partea statului leton Great Music Award, cea mai înaltă distincție letonă din domeniul muzical.
Despre vorbitori
Adela Vrînceanu Celibidachi este producătoare de documentare sociale, membru în boardul Fundației OvidiuRO, a terminat Dreptul și are un master în Comunicare și relatii publice. A produs „Octav” cu Marcel Iureș și Victor Rebengiuc, un film care a avut cei mai mulți spectatori în cinemataografe în anul 2017. Este al doilea film pe care îl produce și primul film produs în Romania cu cast internațional vreodată și 100 % sub umbrela unei case de producții românești.
Mihaela Păun este absolventă a Academiei de Teatru și Film și are o experiență de peste 20 de ani în management cultural, fiind director al Centrului Cultural al Municipiului București - ARCUB din anul 2006 cu misiunea de a ocroti și promova cultura orașului în toate formele sale de expresie artistică.
Din rolul său de director al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Mihaela Păun a reușit extinderea programului de evenimente ARCUB prin proiecte ample și cu impact major la public, cu sute de mii de participanți precum singurul festival internațional de jazz în aer liber din capitală (Bucharest Jazz Festival), cel mai mare festival de teatru de stradă (B-FIT in the Street!) și primul festival al luminii din București (Spotlight Festival). De asemenea, Mihaela Păun a introdus în circuitul cultural al oraşului unul dintre monumentele istorice ale Bucureştiului, Hanul Gabroveni. După un proces lung de restaurare pe care l-a demarat şi coordonat, Hanul Gabroveni devine în 2014 sediul ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, care găzduieşte anual sute de evenimente pentru bucureșteni.
Scriitorul Radu Paraschivescu (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi a scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.
Cărţi (selecție): Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011); Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013); România în 7 gesturi (Humanitas, 2015); Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020); Noi suntem români (nimeni nu-i perfect) (Humanitas, 2022); Garoafe la bordel (Humanitas, 2023).
*****
Spotul ediției din acest an, care poate fi urmărit AICI, este o animație inspirată de tema festivalului, tratată într-o cheie ludică. Spotul a fost realizat de echipa formată din Matei Branea (scenariu, regie și animație), Ana Branea (scenariu și montaj) și Dan-Ștefan Rucăreanu (Sound Design & Mix), cu sprijinul Video Dialog și Smart Sound Studio.
Mai multe detalii despre programul concertelor acestei ediții a Festivalului SoNoRo sunt disponibile pe https://festival.sonoro.org/.
Abonamentele și biletele la concertele din București și Cluj-Napoca sunt disponibile AICI. Posesorii de card UniCredit Bank pot achiziționa bilete reduse cu 20% înainte de festival și pe toată durata acestuia.
Pensionarii, studenții, elevii și persoanele cu handicap beneficiază de o reducere de 50% și pot achiziționa biletele online, pe site-ul Eventbook, și de la Librăria Humanitas Cișmigiu, Librăria Humanitas Kretzulescu și Librăria Kyralina din București și de la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.
Festivalul SoNoRo
Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieții culturale românești și a inclus scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de înaltă ținută. Pe lângă parteneriatele tradiționale cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel și Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim și Carnegie Hall din New York.
Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (20 de ani), SoNoRo Interferențe, programul de burse și workshopuri pentru tineri muzicieni (19 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (10 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale în clădiri de patrimoniu din România (13 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat patrimoniului și tradițiilor din Transilvania (7 ani), SoNoRo Cayman Islands Week (2 ani), SoNoRo Kids (1 an), Orchestra SoNoRo Strings (1 an) și Concertul de Anul Nou (1 an).
