Activități sportive, experimente interactive și demonstrații de pictură animă Calea Victoriei în weekendul 8–9 august, la „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană”

Data 5 august 2026

În weekendul 8–9 august, proiectul „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” continuă să anime Calea Victoriei printr-un program dedicat mișcării, creativității și timpului petrecut în comunitate. Programul pregătit pentru acest sfârșit de săptămână reunește activități sportive, ateliere pentru copii, experimente interactive și demonstrații de pictură, într-o atmosferă relaxată, specifică sezonului estival.

Pe parcursul ambelor zile, între orele 10:00 și 22:00, zona din Piața Revoluției îi așteaptă pe vizitatori cu o varietate de activități sportive dedicate tuturor vârstelor. Cei pasionați de mișcare vor putea juca tenis de masă, baschet, badminton, fotbal sau hochei de masă, într-un cadru prietenos, care încurajează participarea și recreerea în spațiul public.

În zona Parcului Kretzulescu, copiii sunt invitați, între orele 11:00 și 12:00, să descopere lumea fascinantă a științei în cadrul Fun Science Zone, unde Profesorii Trăsniți vor realiza experimente spectaculoase și interactive, transformând curiozitatea în distracție și învățare. Tot în același interval orar, cei mici își pot realiza propriile accesorii și suveniruri într-un atelier creativ de confecționare a brățărilor și brelocurilor.

Sâmbătă și duminică, pasionații de artă sunt așteptați în zona Bisericii Kretzulescu, între orele 12:00 și 19:00, pentru a descoperi procesul artistic și tehnicile de lucru prezentate de membrii Asociației Artiștilor Plastici din București în cadrul demonstrațiilor de pictură pe pânză. 

Prin programul acestui weekend, „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” aduce împreună sportul, arta și activitățile educative într-un decor urban animat de energia vacanței de vară. Centrul Capitalei devine astfel un loc al plimbărilor relaxante și al experiențelor recreative petrecute în aer liber, oferind bucureștenilor și vizitatorilor ocazia de a se bucura de oraș într-o atmosferă specifică sezonului estival.


 

Traseu și restricții de circulație

Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă și duminică, 8 și 9 august, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dacia și intersecția cu Splaiul Independenței, în intervalul orar 10:00–23:00, fără afectarea intersecțiilor. Traficul rutier se reia pe timpul nopții, începând cu ora 23:00. Se va permite traversarea pe Str. Știrbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta.


 

„Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” este un proiect al Primăriei Municipiului București.

Partener principal: Raiffeisen Bank România

Parteneri: NEPI Rockcastle, PPC România

Cu sprijinul: The Institute

 

 

PROGRAM WEEKEND #15: 8-9 AUGUST 2026

STRĂZI DESCHISE – BUCUREȘTI, PROMENADĂ URBANĂ

 

      Sâmbătă, 8 august

  • 10:00 – 22:00 | Zona Piața Revoluției – Activități sportive: tenis de masă, baschet, badminton, fotbal și hochei de masă etc.

  • 11:00 – 12:00 | Zona KretzulescuFun Science Zone: experimente interactive pentru copii susținute de Profesorii Trăsniți

  • 11:00 – 12:00 | Zona Kretzulescu – Atelier de confecționare brățări și brelocuri.

  • 12:00 – 19:00 | Zona Kretzulescu – Demonstrații de pictură pe pânză | Asociația Artiștilor Plastici din București

 

Duminică, 9 august

  • 10:00 – 22:00 | Zona Piața Revoluției – Activități sportive: tenis de masă, baschet, badminton, fotbal și hochei de masă etc.

  • 11:00 – 12:00 | Zona KretzulescuFun Science Zone: experimente interactive pentru copii susținute de Profesorii Trăsniți

  • 11:00 – 12:00 | Zona Kretzulescu – Atelier de confecționare brățări și brelocuri.

  • 12:00 – 19:00 | Zona Kretzulescu – Demonstrații de pictură pe pânză |  Asociația Artiștilor Plastici din București

 

Abonează-te la newsletter