Senzaţia muzicală internaţională  

VOCA PEOPLE  

îşi anunţă aterizarea în România. 

7 spectacole de neuitat la Sala ArCuB 

 

ArCuB  aduce la Bucureşti o comedie muzicală de senzaţie (sau un spectacol unic de teatru vocal) – VOCA PEOPLE. Ei combină sunete surprinzătoare: modul de interpretare A capella cu stilul modern al beat-box-ului, cu ajutotul căruia imită sunetele unei întregi orchestre (tobe, trompete, chitare şi multe altele) fără să folosescă niciun instrument muzical. Spectacolul lor este o experienţă de neuitat, care împleteşte excelenţa muzicală cu umorul de cea mai bună calitate.

 

Nava spatială a extratereştrilor VOCA PEOPLE se sfarmă la impactul cu neprimitoarea planetă Pământ, iar ei constată cu tristeţe că preţiosul generator al vehicului lor cosmic – energia muzicală – este  complet golit. Cu timpul, VOCA PEOPLE descoperă cu uimire locuitorii, obiceiurile şi muzica planetei Pământ, reuşind cu ajutorul publicului să-şi reîncarce bateriile şi să energizeze muzical unica lor astronavă.



Grupul VOCA PEOPLE este format din 8 muzicieni – extratereştrii: 3 cântăreţe extratereste care produc cele mai reuşite sunete vocale feminine (soprană, mezzosoprană şi alto), 3 solişti masculini extratereştrii (tenor, bariton şi bass) plus 2 interpreţi de beat – box extratereştri, care creează sonorităţi ne-pământene extraordinare.



VOCA PEOPLE pune în scenă arajanjamente muzicale inedite şi interpretări unice ale unui număr de peste 70 de hituri,  melodii din toate timpurile.

Biletele pot fi achizitionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14), în reţeaua Eventim, în reţeaua Bilete.ro si online pe bilete.arcub.ro, www.eventim.ro si www.bilete.ro  

Preţ: 150 lei (Categoria 1) şi 120 lei (Categoria 2). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ArCuB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 80 lei.

 

Vezi Comunicatul de presă

Vezi Detalii – Conferința de presă

Vezi Programul celor 7 reprezentații

Vezi Evenimentul pe Facebook

Cumpără bilete online

http://voca-people.com/

Vezi comunicatul de presă after event