SĂPTĂMÂNA MONDIALĂ A AUTORILOR DE AZI

ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Culturală ARTFREEZONE organizează această manifestare, la iniţiativa Asociaţiei LES AUTEURS DE L’OMBRE (Franţa) şi în parteneriat cu Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul Inexistent, Clubul La Scena şi Catedra de Teatrologie a UNATC.

Joi 12, 19 şi 26  februarie, ora 18, la Sala ArCuB are loc spectacolul cu premiera pe ţară INSULA SCLAVILOR de Pierre Marivaux, producţie a Teatrului LOGOS.
O comedie mai puţin cunoscută, cu un substrat nobil şi înălţător, piesa ne arată în scene spectaculoase oglinda propriei erori, în care trăim, dar şi minunea metamorfozei sufleteşti, enigma pietrei filozofale care transformă şi greseala în aur sufletesc şi spiritual. Spectacolul prezentat de Teatrul LOGOS  se joacă cu măşti şi cu maximă expresie corporală, în stilul Commediei dell’ Arte.
Distribuţia: Iulian Ilinca, Marian Simion, Mirela Tihan, Delia Siriteanu, Julieana Draghici, Raluca Les, Viorel Manole
Scenografia: Mirela Tatoli
Costume: Brânduşa Câmpeanu
Regia: Oswald Gayer