În cadrul proiectului „Stagiunea de concerte şi evenimente la Palatul Şuţu”, Fundaţia ACCUMM în colaborare cu ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Bucureşti, are onoarea de a prezenta luni, 15 iunie, orele 19, la Sala ArCuB, o manifestare deosebită atât prin zona din care vine dar şi prin mesajul pe care-l aduce: un spectacol de dans buto intitulat SHIRAITO. Trupa Butoh Company – Kotoh – Tokio ni-l aduce în lumina reflectoarelor pe Hikaru Otsubo, dansator şi fondator al Companiei.

Buto este un stil de dans japonez de avangardă care se deosebeşte atât de dansul tradiţional japonez cât şi de dansul modern occidental.

Îşi are începuturile după cel de-al doilea război mondial, şi se caracterizează prin abordarea temelor tabu, folosirea de imagini groteşti, de decoruri absurde sau neobişnuite şi mişcări lente, supercontrolate ale corpului. Dansul buto a evoluat, devenind o forma de artă internaţională cu artişti şi grupuri pasionate de interpretarea şi predarea acestui tip de dans in Extremul Orient, în America de Nord şi de sud, în Noua Zeelandă şi Hawaii.

Hikaru Otsubo a debutat cu un mare grup de buto în Japonia, în 1981, devenind dansatorul principal în doar un an de activitate artistică. După şase ani petrecuţi ca şi conducător al companiei, el şi-a creat propriul său grup, Kotoh.

Otsubo a primit marele Premiu al juriului la Festivalul Internaţional de Artă Dramatică de la Piatra-Neamţ.

Vă aşteptăm să fiţi alături de noi pentru a experimenta o formă de artă inedită ce a impresionat un întreg Occident.

 

Foto imagine: Dansator butoh – Wikipedia

Intrarea este liberă.