În weekendul Floriilor, foaierul ARCUB se transformă din nou într-un tărâm de poveste. Între 11.00 și 13.00, micuții vor lua parte la ateliere creative și activități inedite ce duc la dezvoltarea abilităților lor artistice.

Prima sâmbătă a Lunii Păcălelilor va aduce în rândul celor mici aventurile celui mai năzdrăvan personaj al poveștilor copilăriei – Pinocchio. Pentru cei care încă nu știu povestea, dar și pentru cunoscători, talentații actori ai Teatrului Ion Creangă vor susține un spectacol-lectură din care copiii vor avea precis de învățat. Apoi, laboratorul de creație îi va transforma pe juniori în meșteri tâmplari, precum Geppeto, și vor construi din linguri de lemn o păpușă la fel ca cea din poveste.

 

Surprizele continuă și duminică, zi în care ARCUB și AKKA Show le-au pregătit micilor artiști un workshop muzical – o oră în care cei mici își vor dezvolta abilități noi, utile și creative, participând la o lecție de percuție inedită.

Evenimentul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.

Accesul la eveniment este gratuit.

 

EVENT FACEBOOK