Expoziție retrospectivă Noaptea Albă a Galeriilor

Joi, 29 septembrie 2016, ora 19:00, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București organizează vernisajul expoziției NAG RETROSPECT: MEMORY LEAKS, cu prilejul ediției aniversare a Nopții Albe a Galeriilor.

Expoziția propune o întoarcere în timp prin cercetarea primilor nouă ani de desfășurare a celui mai important eveniment cultural nocturn din România dedicat artei contemporane –Noaptea Albă a Galeriilor, eveniment inițiat de Asociația Ephemair. Atât lucrări reprezentative pentru edițiile anterioare NAG, cât și lucrări noi, semnate de 32 de artiști contemporani, vor face parte din retrospectiva Nopții Albe a Galeriilor.

 

Vernisajul din 29 septembrie deschide în București seria evenimentelor speciale din cadrul celei de-a zecea ediții NAG, ce va avea loc vineri, 30 septembrie, în zece orașe din țară. Expoziția va putea fi vizitată la sediul ARCUB din Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84-90) până pe 30 octombrie, de luni până duminică, 14:00-22:00, cu acces gratuit.

 

NAG RETROSPECT: MEMORY LEAKS este un pretext exploratoriu ce parcurge – ori scurtează – trasee, conexiuni și intersecții între multiple planuri spațiu-timp. Scopul este acela de a identifica și circumscrie anumite teme și motive simptomatice în jurul fluxului de imagine și memorie activate de expozițiile și lucrările din ultimii zece ani ai scenei de artă contemporană marcați de NAG. Este vorba despre o memorie activă-interactivă, înregistrată discontinuu, spontan, juxtapus. În acest asamblaj spațial-temporal sunt evidențiate diferite roluri ale „dependenței de consumul intensiv de artă contemporană” ca joc și interacțiune pentru auto/cunoaștere și auto/acceptare.

 

De zece ani, inclusiv în ediția aniversară din 30 septembrie 2016, Noaptea Albă a Galeriilor oferă o rețea alternativă de conectare și imersiune a expozițiilor deschise, amplificând discursul și dialogul cu arta contemporană românească. Spațiul și timpul prezent sunt neutralizate, abstractizate, deteritorializate, iar domeniile rămase reperabile sunt memoria și ficțiunea, trecutul și viitorul. În prezent, NAG se manifestă ca o serie de experiențe vizuale necorelate, spontane, care capătă semnificație și coerență prin interacțiunea subiectivă a vizitatorului.

 

Artiști: Marina Albu, George Anghelescu, Biroul de Cercetări Melodramatice (Alina Popa & Irina Gheorghe), Matei Branea, Michele Bressan, Codruța Cernea, Ciprian Ciuclea, Florin Ciulache, Claudiu Cobilanschi, Nicolae Comănescu, Mihail Coșulețu, Roberta Curcă, Arantxa Etcheverria, Dumitru Gorzo, Mihaela Kavdanska & Dilmana Yordanova, Olivia Mihălțianu, Gili Mocanu, Anca Mureșan, Radu Pandele, Bogdan & Magdalena Pelmuș, Adrian Preda, Lea Rasovszky, Alexandru Rădvan, Larisa Sitar, Patricia Teodorescu, Roman Tolici, Ștefan Ungureanu, Aurel Vlad, Ecaterina Vrana.

 

Concept curatorial: Alex Radu, Aiurart Contemporary Art Space & Silviu Pădurariu, Unrest/Bucharest

Documentare, cercetare cu sprijinul echipei Asociației Ephemair, NAG#10.

Design/Arhitectură: Justin Baroncea și Ioana Trușcă

Grafica: Cassandra Pop

 

Expoziția este organizată de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Co-organizator: Asociația Ephemair

 

Partener principal: BRD-Groupe Société Générale. Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, MARe – Muzeul de Artă Recentă.

 

Parteneri media: Digi24, Europa FM, Zile și Nopți, Scena9, Radio România Cultural, DOR, Revista Zeppelin, Revista Arta, art7.fm, A List Magazine, ArtClue, thereart.ro, My Art Guides, WideWalls. Partener monitorizare media: ZeList Monitor.

 

Despre NAG#10

De-a lungul celor nouă ediții desfășurate până în prezent, Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și spații sau galerii de artă, cât și prin prezentarea artiștilor unui public tânăr, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte.

Cu ocazia NAG#10, pe 30 septembrie vor avea loc expoziții și evenimente de artă contemporană, în galerii, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

În București, continuă seria de expoziții produse de Asociația Ephemair exclusiv pentru Noaptea Albă a Galeriilor prin proiectul No Man’s Land, care reunește începând cu 30 septembrie, timp de o lună, într-un spațiu nou – Rezidența Scena9 (RS9), zece expoziții focus dedicate celor zece orașe NAG, având drept invitați curatori și artiști din orașele partenere NAG 2016. În plus, un grup de specialiști străini în domeniul artei contemporane va avea ocazia să intre în contact direct cu scena artistică locală în cadrul unei mese rotunde – Do You See What We See? – al cărei moderator va fi Erwin Kessler, pe 2 octombrie, la Rezidența Scena9.

Programul NAG al celor zece orașe va fi disponibil pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro.

Eveniment Facebook: www.facebook.com/events/1755166281429187

www.facebook.com/noapteagaleriilor