LA MULTI ANI, ARCUB!

15 ani de Artă şi Cultură în Bucureşti!

La mulţi ani ArCuB! Sâmbătă, 28 mai, ArCuB a împlinit 15 ani. Mulţumim partenerilor şi colaboratorilor pentru sprijinul acordat de-a lungul celor 15 ani de activitate.

 

În cei cincisprezece ani de activitate pe care îi împlineşte în 2011, ArCuB a fost iniţiatorul  şi organizatorul unor manifestări inedite în peisajul cultural bucureştean, ca Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!, Bucharest Music Film Festival şi Noaptea Albă, a unor evenimente de succes, care au atras participarea în număr mare a publicului bucureştean precum: Cişmigiul Copiilor, concertele Stagiunii Estivale, Zilele Bucureştiului, Cred în Moş Crăciun şi Revelionul organizat în Piaţa Constituţiei. În urmă cu trei ani s-a adăugat maratonul estival Bucureşti – Cartier de Vară, o alternativă culturală de petrecere a timpului liber în parcuri.  De-a lungul timpului Festivalul Internaţional de Jazz, Parada Militară de  Ziua Europei  au ajutat la transformarea Bucureştiului într-un loc plin de culoare.

 

Evenimentele create şi produse de ArCuB de-a lungul celor 15 ani de activitate au transformat oraşul şi locurile sale importante – parcuri, bulevarde, pieţe – într-o imensă scenă în aer liber, deschisă tuturor cetăţenilor săi, mari şi mici. Ele reprezintă, fiecare în parte, un brand, iar împreună identitatea culturală a capitalei.