• Sâmbătă (4.XI), duminică (5.XI) și luni (6.XI), de la ora 19.00, la ART HUB Carol 61 (B-dul Carol nr. 61)
  • Un spectacol de teatru independent creat de regizorul Robert Bălan și de scriitoarea Elena Vlădăreanu, sub umbrela Asociației Art No More

 

Începând de la finalul acestei săptămâni, pe 4, 5 și 6 noiembrie, spectacolul de teatru independent IDENTIC NATURAL se reia. Pentru aceste reprezentații, organizatorii și-au propus să atragă în public tineri liceeni: în momentul actual, tema „alimentaţiei sănătoase” se discută intens în programa de dirigenţie la multe școli din țară, există numeroşi elevi care caută informații despre subiect.

 

Spectacolul IDENTIC NATURAL îşi propune să le ofere acestora un mod plăcut de a afla informaţii despre acest subiect, mai ales că spectacolul nu abordează tema dintr-o perspectivă didactică, nu este o lecție despre alimentație sănătoasă, ci un spectacol cu mult umor despre dificultatea de a alege, despre nostalgia legată de mâncare, despre disputele create în relațiile părinți-copii.

 

Primele trei reprezentații ale spectacolului au avut loc la finalul lui septembrie, bucurându-se de interesul multor spectatori. Acest al doilea calup de reprezentări are loc în același spațiu: la ART HUB Carol 61 (B-dul Carol nr. 61, et. 4, fosta Piață Latină), în fiecare seară, de la ora 19.00. Acesul la spectacolele, de pe 4, 5 și 6 noiembrie este liber și se face pe bază de rezervare la adresa:  https://www.eventbrite.com/o/asociatia-art-no-more-15411284085

 

 

Cei care semnează textul spectacolului sunt regizorul Robert Bălan și scriitoarea Elena Vlădăreanu, IDENTIC NATURAL fiind un proiect finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.

 

IDENTIC NATURAL

Cu: Alex Fifea, Lala Mișosniky

Text și documentare: Elena Vlădăreanu, Robert Bălan

Scenografie și vizual: Nona Șerbănescu

Regia: Robert Bălan

Producător: Asociația Art No More

Cu sprijinul ART HUB Carol 61

Parteneri: Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, Asociația MetruCub – resurse pentru cultură.

Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.

 

FB event: https://www.facebook.com/events/124135078306007/

 

www.facebook.com/identicnatural/