Însemnările unui nebun de N.V. Gogol, în regia lui Felix Alexa, producţie ARCUB, ce îi are ca protagonişti pe muzicianul Alexander Balanescu şi pe actorul Marius Manole, se va juca în zilele de 15 și 16 mai la Teatro Cantiere Florida din Florenţa, Italia, în cadrul Festivalului Internaţional Fabbrica Europa.

 

Fabbrica Europa, festival de prestigiu din Italia, a ajuns anul acesta la cea de-a XXI-a ediție și se desfășoară în perioada 8 mai – 28 iunie, în şapte teatre din Florența. Evenimentul reunește producții teatrale de pretutindeni, care tratează din punct de vedere artistic problema condiției umane în contemporaneitate, punând accent pe noțiunea de identitate, societate și alteritate.

 

Lansat în februarie 2013, spectacolul a avut un succes evident atât în fața publicului bucureștean, cât și a multor spectatori din țară. Până în prezent, pe scena Sălii ARCUB, Însemnările unui nebun s-a jucat de 26 de ori, mereu cu casa închisă. Reprezentaţia a fost la fel de bine primită și de publicul sibian, în iunie 2013, când montarea a fost inclusă în programul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, dar și de spectatorii reprezentațiilor teatrale selectate în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Național de Teatru de la București.

 

Dincolo de tema abordată, aceea a nebuniei instalate pe fondul acumulării de tensiuni interioare, generate de neputința împlinirii în plan social, profesional și sentimental, spectacolul aduce în fața privitorilor o viziune regizorală aparte asupra textului lui Gogol. Interpretarea ireproșabilă a actorului Marius Manole este dublată de muzica și prezența live a viorii lui Alexander Balanescu, un alter ego al personajului principal, care prin arcușul său punctează cu virtuozitate stările sufletești ale protagonistului, pe care îl vedem pierzând treptat simțul realității și alunecând în sferele unei lumi plăsmuite, libere de frustrări și limitări indezirabile.

 

Succesul înregistrat în cadrul unor festivaluri de amploare  sporeşte valoarea acestei producţii, semnate de Felix Alexa, care se afirmă atât prin profunzimea și ineditul abordării regizorale, cât şi prin interpretarea remarcabilă a celor doi artişti, care rezonează vizibil unul cu celălalt, redând perfect ideea de fuziune a unui ego cu alter ego-ul său.

 

Vezi Comunicatul de presă – Însemnările unui nebun la Florența