FNTi3 – Festivalul Național de Teatru independent

Cea de-a treia ediție a Festivalului Național de Teatru Independent va avea loc între 2 și 8 noiembrie, la București. Timp de o săptămână, producții din București, Sibiu, Iași, Cluj, Oradea, Timișoara și Baia Mare, care vor putea fi văzute la Godot Cafe – Teatru, precum și în spațiile partenere din capitală: Teatrul Luni de la Green Hours, Unteatru, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul Elisabeta, În Culise (La Scena), Centrul de Teatru Educațional Replika, Teatrul Arte dell’ Anima și Teatrul Coquette.

Festivalul Național de Teatru Independent – ediția a 3-a (FNTi3), avându-l ca director artistic pe Vlad Logigan și organizat de Fundația Godot, își propune să aducă în prim plan spectacolele de calitate din zona independentă, subliniind necesitatea existenței și susținerii acestui fenomen teatral în România.

Ediția de anul acesta va prezenta atât spectacole ce participă la concurs, cât și montări din București sau din țară aflate în OFF. Distincțiile acordate de juriul festivalului, format din Ana Ciontea, Alexandru Mâzgăreanu și Monica Andronescu, vor fi oferite în cadrul Galei de închidere a Festivalului, din data de 8 noiembrie. Acestea vor avea ca scop principal susținerea în plan profesional a tinerilor artiști și dezvoltarea viitoarelor proiecte ale acestora. De asemenea, Constantin Cojocaru, directorul onorific al festivalului, va oferi la rândul său un premiu în cadrul festivității de închidere.

Festivalul va găzdui trupe din toată țara, având o selecție de 36 de spectacole, iar astfel, pe parcursul a șapte zile, publicul va avea ocazia să ia parte la cea mai mare manifestare națională a teatrului independent. Aceste evenimente vor fi subsumate scopului FNTi3 de a crea un mediu de comunicare între artiștii independenți din întreaga țară.

Programul Festivalului Național de Teatru Independent

VINERI, 30 octombrie

19:00, „Steaua fără nume”, Teatrul ELISABETA / Locație: Teatrul Elisabeta – IN (3h cu pauză)

SÂMBĂTĂ, 31 octombrie

22:00, „Acum ori niciodată”, ON STAGE / Locație: Godot Cafe-Teatru – IN (1h 30’)

LUNI, 2 noiembrie

19:00, „Născut în ’90”, BIS Sibiu / Locație: Godot Cafe-Teatru – IN (1h 15’)

19:00, „Mime Reloaded”, BRIDGE THEATRE Sibiu / Locație: La Scena – OFF (1h 10’)

21:00, „Livada de vișini”, UNTEATRU Bucuresti / Locație: Unteatru – IN (2h 20’)

MARTI, 3 noiembrie

19:00, „Mizantropul”, OPERA PRIMA București / Locație: Godot Cafe-Teatru – OFF (1h 30’)

19:00, „Varșovia”, BRIDGE THEATRE Sibiu / Locație: La Scena – IN (1h 45’)

19:00, „…ish”, JAMAIS VU București / Locație: Green Hours – IN (1h)

21:45, „Panopticon”, REACTOR DE CREAȚIE ȘI EXPERIMENT Cluj / Locație: Teatrul de Artă București – OFF (1h 30’)

21:45, „Despre iubire, beție și alte forme de singurătate(un basm muzical cu nuanțe de Stand-Up Tragedy)”, LIPICIOȘII & BIS Teatru Sibiu / Locație: Godot Cafe-Teatru – OFF (1h 20’)

MIERCURI, 4 noiembrie

11:00, „Amintiri din epoca de școală”, CENTRUL de TEATRU EDUCAȚIONAL REPLIKA București / Locație: Centrul de Teatru Educațional Replika – IN (1h)

19:00, „Monoloagele Vaginului”, ELECTRIC THEATRE Timișoara / Locație: Godot Cafe-Teatru – IN (1h 15’)

19:00, „Black Friday Love”, IN CULISE București / Locație: La Scena – OFF (1h 40’)

19:30, „Chantain au lait…se întoarce”, TEATRUL LUNI DE LA GREEN HOURS București / Locație: Green Hours – OFF (1h)

19:30, „S-a furat mireasa”, TEATRUL ELISABETA București / Locație: Teatrul Elisabeta – OFF (1h 40’)

20:00, „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, Teatrul ARTE DELL’ANIMA București / Locație:Teatrul Arte Dell’Anima – IN (1h 15’)

20:15, „Și veni bărbatul la femeie”, TEATRUL DE ARTĂ București / Locație: Teatrul de Artă București – IN (1h 45’)

21:30, „Venus și Adonis”, TEATRUL MIGNON București / Locație: Green Hours – IN (45 min)

JOI, 5 noiembrie

19:00, „Provizoriu”, REACTOR DE CREAȚIE ȘI EXPERIMENT Cluj / Locație: Unteatru – IN(1h 25’)

19:00, „Romantic Fools”, GODOT CAFE-TEATRU București / Locație: Godot Cafe-Teatru – IN (1h 10’)

20:00, „Secretul Atomic”, TEATRU COQUETTE București / Locație: Teatru Coquette – OFF(1h 15’)

20:15, „Lumi Posibile”, TEATRUL FIX Iași / Locație: Teatrul de Artă București – OFF (1h 40’)

22:00, „Aplauze pentru Lena”, ARTEMOTION Oradea / Locație: Godot Cafe-Teatru – IN (1h 5’)

VINERI, 6 noiembrie

19:00, „Hamlet pentru Hamlet”, TEATRUL FIX Iași / Locație: Unteatru – IN (1h 30’)

19:00, „Iluzii”, GODOT CAFE-TEATRU București / Locație: Godot Cafe-Teatru – OFF (1h 30’)

20:15, „Dureri fantomă”, TEATRUL DE ARTĂ București / Locație: Teatrul de Artă București – OFF (1h 20’)

21:45, „Ferma”, AUĂLEU Timișoara / Locație: Unteatru, Sala Bar – OFF (1h 20’)

22:00, „Jurnalul lui Adam și al Evei”, GODOT CAFE-TEATRU București/ Locație: Godot Cafe-Teatru – OFF (1h 30’) – invitat special FNTi

SÂMBĂTĂ, 7 noiembrie

16:30,Sunset Limited”, UNTEATRU București / Locație: Unteatru – OFF (1h 30’)

18:30, „Zero”, VAROTEREM PROJEKT Cluj / Locație: Godot Cafe-Teatru – IN (1h 40’)

19:00, „Colonelul și păsările”, Teatrul COQUETTE / Locație: Teatrul Coquette – IN (1h 45’)

19:00, „Clinica Sinucigașilor”, IN CULISE București / Locație: La Scena – IN (1h 40’)

19:30, „Radikal”, TEATRUL LUNI DE LA GREEN HOURS București / Locație: Green Hours – IN (1h)

20:00, „Casa din copac”, AUĂLEU Timișoara / Locație: Unteatru, Sala Lectură – OFF (1h 45’)

20:00, „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, Teatrul ARTE DELL’ANIMA București / Locație:Teatrul Arte Dell’Anima – IN (1h 15’) – reprezentație susținută de FNTi

20:15, „Closer”, ARTSCAPE Baia Mare / Locație: Teatrul de Artă – IN (1h 15’)

21:45, „Sărut-mâna, decât mă plimbam”, ARTEMOTION Oradea / Locație: Godot Cafe-Teatru – OFF (1h 5’)

DUMINICĂ, 8 noiembrie

21:00, Gala Premiilor FNTi Ediția a III-a

Locație: Godot Cafe-Teatru