FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU 2010

Festivalul Naţional de Teatru, ajuns în acest an la cea de-a 20 a ediţie va avea loc în perioada 30 octombrie-7 noiembrie 2010, anunta selecţia!

Cristina Modreanu, selecționer unic şi director artistic FNT a declarat: “Ca structură, FNT a rămas în mare parte ca în 2008 și 2009, fiindcă am dorit să închei rotund acest mandat de selecţioner. În schimb, am hotărât ca în 2010 să nu mai separăm producţiile independente de selecţia oficială pentru că acestea diferă doar ca sistem de producţie, nu din punct de vedere artistic, în ultimii ani sistemul independent având o dezvoltare dinamică şi benefică, asupra căreia vreau să atrag atenţia.”

În cadrul selecţiei, Cristina Modreanu a anunţat şi cele două premiere în FNT, spectacole regizate de Rodrigo Garcia la Teatrul Naţional din Timişoara şi Matthias Langhoff la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
FNT 2010 va cuprinde şi spectacole din străinătate, cele două producţii confirmate momentan sunt Hey, Girl! regizat de Romeo Castelucci şi Regele moare de Eugene Ionesco, în regia lui Silviu Purcărete, coproducţie Les Arts et Mouvants, Cie à l’endroit des mondes allant vers (Paris), Ex-Ponto Festival (Slovenia), UNITER, Institutul Cultural Român prin programul Cantemir, alte două spectacole invitate fiind în curs de confirmare şi urmând să fie anunţate în toamnă.

FNT 2010 este completată cu dezbateri, conferinţe, întâlniri, lansări de carte, filme despre teatru şi dans.

 

Concurs FNT

Vezi programul FNT 2010