Festivalul Ambasadelor

Primăria Municipiului București, prin ARCUB, sprijină evenimentul FESTIVALUL AMBASADELOR sărbătorește în toamna acestui an a doua ediție de spectacol și experiențe culturale inedite din toate colțurile globului, în perioada 29 august – 4 septembrie, chiar de la km 0 al Bucureștiului: Centrul expozițional ROMEXPO, Teatrul Național București și Cinema Muzeul Țăranului Român – Studioul „Horia Bernea”.

Anul acesta Festivalul Ambasadelor stă sub semnul tematic al Familiei, alături de misiunile diplomatice, consulate, institutele culturale și organizații multiculturale din România, organizatorii vor oferi publicului o incursiune fascinantă și plină de culoare în căutarea autenticității și originalității care stau la baza relațiilor dintre culturi, elemente definitorii care ne aduc mai aproape și nasc poveștile dintre noi.

Astfel, timp de o săptămână vor avea loc, în trei spații din inima Bucureștiului, mai multe serii de evenimente, expoziții și momente artistice, care vor transforma capitala într-o destinație a culturii internaționale, reprezentată printr-un ansamblu expozițional ce propune o experiență culturală panoramică. Programul cuprinde concerte din categoria world music, dansuri tradiționale, expoziții etnografice, cinematografie internațională, world food market, artizanat, ateliere de storytelling și de ceremonii culturale tradiționale, expoziții de fotografie, de veșminte populare, proiecții, meșteșuguri și obiceiuri de pe întreg mapamondul, teatru, ambasada cu activități și povești multiculturale destinate copiilor și workshop-uri captivante care surprind obiceiuri tradiționale.

STRUCTURA FESTIVALULUI

TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI Zona indoor de World ART (29 august – 4 septembrie, program de vizitare între orele 16:00 – 20:00): expoziții internaționale de artă contemporană și tradițională, ceremonii culturale.

L’etranger: concept expoziție de artă tradițională: instalații multimedia, fotografie, ilustrații, live theatre performance, artizanat etnografie și patrimoniu internațional; ceremonii și ateliere culturale tradiționale.

 

CINEMA MUZEUL NAȚIONAL AL ȚĂRANULUI ROMÂN – Studioul „Horia Bernea” – World Cinema (program 31 august – 3 septembrie): proiecții de filme cu tematică internațională din peste 12 țări, multe dintre filme fiind prezentate în premieră în România.

Centrul expozițional ROMEXPO – Zona outdoor de Word Bazaar (program 2, 3 și 4 septembrie, între orele 15:00-22:00)

  • Spectacole live cu tematică internațională de muzică, dans, live performance și proiecții
  • Standuri de prezentare ale ambasadelor cu expoziții de artizanat, artă și cultură tradițională, obiecte de patrimoniu, specialități culinare, meșteșugării, produse reprezentative fiecărei țări;
  • Live cooking show: restaurante cu diferite specifice culinare, care se vor întrece să ofere show-uri culinare ce vor promova diversitatea gastronomică mondială;

 

PARTICIPANȚI:

Festivalul Ambasadelor se adresează publicului larg, intrarea va fi liberă la toate momentele din cadrul festivalului. Organizatorii sunt onoraţi să anunţe participarea următoarelor ambasade, consulate, institute culturale şi organizaţii internaţionale: Africa de Sud, Algeria, Argentina, Armenia, Biroul de Informare al Parlamentului European din România, Centrul Cultural European Româno-Panarab, China și Institutul Confucius, Cipru, Congo, Coreea de Sud și Asociația Culturală Sarang Hanguk, Cuba, Emiratele Arabe Unite, Italia și Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, India și Centrul Cultural Rabindranath Tagore, Indonezia și Centrul Cultural Indonezian, Iordania, Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, Lituania, Malaezia, Maroc, Organizația Internațională pentru Migrație, Palestina, Peru, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Republica Moldova, Rusia și Centrul Rus de Știință și Cultură, Siria, Spania, Turcia, Turkmeninstan, Ungaria, Uruguay, Yemen, Muzeul Național al Țăranului Român, Ansamblul ELLAS (Grecia), Asia Fest, Ambasada Poveștilor din Transilvania şi, desigur, țara gazdă, România, care va avea propriul program cultural.

FESTIVALUL AMBASADELOR a debutat în anul 2015 cu tema „Around the world in one city„. Aflat la cea de-a doua ediție, Festivalul este un eveniment cu un concept unic în peisajul cultural românesc, ce contribuie la sporirea prestigiului și atractivității capitalei României, promovând diversitatea culturală și arta mondială pe o scenă unică.
Mai multe informaţii despre Festival și despre programul evenimentului sunt disponibile:

http://www.festivalulambasadelor.ro/

https://www.facebook.com/embassiesfestival/

 

Despre Festivalul Ambasadelor

Festivalul este un eveniment produs și marca Asociaţia ESCU, co-finanțat deAdministrația Fondului Cultural Național, organizat cu patronajul Ministerului Afacerilor Externe, precum și cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin ARCUB, Teatrului Național București, Muzeului Național al Țăranului Român.

Partener de organizare: Arena Events, Romexpo, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Partener de Comunicare: McCann PR Romania

Parteneri: BMW, Ursus Breweries, Coca-Cola HBC Romania, Romexpo, Avon, Vinarte, IBIS Hotels

Parteneri media: Intact Media Group, Radio ZU, Romania TV, București FM, Agerpres, Cannes Lion Romania, Love & Lobby, RFI, Forbes, Radio România Cultural, Jurnalul Naţional, Romania-Insider.com, City Compass, Adevărul, Șapte Seri, Kooperativa 2.0.