Expoziţie de fotografie tematică privind  problema violenţei domestice

 

6 decembrie, ora 13.00, Foaierul ArCuB

Într-o societate în care tehnologia comunicării se dezvoltă într-un ritm năucitor, în mod paradoxal, oamenii par a fi rămas închistaţi în mentalităţi învechite. Concepţia moştenită prin tradiţie, conform căreia între bărbaţi şi femei există un raport de subordonare, pe considerentul diferenţelor de forţă fizică şi nu numai, continuă să existe nestingherită în multe comunităţi din întreaga lume.

Fenomenul violenţei domestice este larg răspândit şi pe teritoriul României. De aceea, Asociaţia Necuvinte organizează în parteneriat cu ArCuB, pe 6 decembrie, expoziţia tematică de fotografie Priveşte-mă în ochi!, al cărei scop este acela de conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice, cu privire la această problem, cu largi implicaţii sociale, rămasă încă nesoluţionată.

În cadrul expoziţiei, sunt reunite lucrările a 7 fotografi, care prezentă diverse forme de abuz şi violenţă, oferind perspective diferite asupra aceluiaşi flagel.

La eveniment,  participă şi renumitul actor Marcel Iureş, care va punctat câteva aspecte esenţiale referitoare la violenţa în familie şi consecinţele pe care le implică aceasta, precum şi George Gâdei, solistul formaţiei Travka, şi Miruna Vidican, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe la harpă. Unul dintre promotorii cei mai entuziaşti ai evenimentului este Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist din România.

Intrarea la eveniment este liberă.