Domnul Sisif

ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti are plăcerea să anunţe reluarea spectacolului Domnul Sisif de Radu F. Alexandru, în regia lui Mircea Cornişteanu şi scenografia semnată de Puiu Antemir, cu Ileana Stana Ionescu şi Ion Lucian. Un spectacol despre timp şi iubire, o poveste spusă cu melancolie şi umor.

 Căldura cu care spectacolul a fost primit de către public, atât în Bucureşti, cât şi în cadrul turneului la Festivalul de Teatru din Galaţi, ne-au îndemnat să programăm o nouă serie de reprezentaţii, în luna noiembrie.

                 

Vă invităm să vizionaţi spectacolele ce vor avea loc în zilele de 6, 9, şi 14 noiembrie, la Sala ArCuB, orele 19.00.

 

 Biletele pot fi procurate de la casa de bilete ArCuB, str. Batişte nr. 14 (rezervări la tel. 021.319.26.90/91)

 

 

„Dintre multele lucruri pe care, cu siguranţă, le ştim, dar le ignorăm cu o impardonabilă seninătate e şi acela că: „Dacă iubire nu e, nimic… nu e!”. Vine, însă, un moment când ajungem să preţuim cu mai multă atenţie cele câteva adevăruri importante pe care le-am aflat pe parcursul vieţii şi atunci valoarea omului de lângă noi, dragostea pe care ne-o poartă capătă semnificaţii şi rosturi pe care nici măcar nu ni le imaginam. El ne ajută să trecem peste obstacole ce par de netrecut, ne insuflă veşnic încredere şi nu ne lasă să ne îndoim de faptul că Viaţa este frumoasă şi merită s-o trăim din plin. Ca supremă mulţumire, noi îi spunem „Sisif”. Domnul Sisif!”

Radu F. Alexandru

 

„Ion Lucian şi Ileana Stana Ionescu, doi actori extraordinari în două partituri excepţionale, oferite de Radu F.Alexandru în al său „Domn Sisif”, o mare plăcere să-i întâlnesc într-o formă de zile mari şi o mare bucurie să lucrăm împreună.Veniţi să vă convingeţi!”                                                             

Mircea Cornişteanu