Cișmigiul Copiilor și Humuleștiul Copiilor

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București  deschide sezonul estival, prin distracție și veselie în aer liber pentru cei mici și cei mari, pe 29 mai la Cișmigiul Copiilor. Tradiția de a transforma anual Parcul Cișmigiu într-un imens teren de joacă, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, a ajuns la cea de-a 15-a ediție. Evenimentul adună de fiecare dată peste 8.000 de participanți și mai mult de 500 de copii care performează pe scena din Parcul Cișmigiu.

Între orele 11:00 și 21:00, aleile parcului se vor transforma din nou într-un labirint al atracțiilor, în care cei mici și adulții care-i însoțesc vor petrece ore întregi de amuzament și activități antrenate. Provocările lansate copiilor le dau ocazia de a-și exersa abilitățile, iar spațiile de joacă întregesc o zi perfectă de distracție, petrecută în natură.

Atmosfera de poveste a evenimentului este asigurată de spectacolele susținute de corurile de copii și trupele de dans, iar spiritul ludic împânzește întregul parc. Copiii se vor putea bucura de jocuri, piese de teatru, sesiuni de treasure hunting și reprize de face painting.

Magicienii din Foișorul Magic vor uimi toți vizitatorii, cu numerele lor unice, iar Ferma Animalelor va recrea colțul de poveste al ogradei bunicilor. Caricaturiștii de pe Podul Artelor vor stârni amuzamentul celor mici, prin talentul lor.

Încurajați de această experiență, copiii își vor putea demonstra propriul talent, pe Aleea desenului, unde vor realiza desene și picturi. Pajiștea Atelierelor este locul în care se vor desluși tainele limbilor străine, științei și muzicii, iar în pauze, copiii se vor distra cu jocurile gonflabile din Pajiștea Jocurilor.

Marionetele și actorii independenți așteaptă spectatorii La Cetate, unde vor aprinde imaginația celor mici prin fantezie și joc. Ziua se încheie cu un concert prezentat de George și susținut de Lidia Buble și Sore.

Anul acesta, Cișmigiul Copiilor face parte din candidatura Bucureștiul la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Astfel, evenimentul central se va conecta cu zonele periferice ale Capitalei, prin evenimentul conex Humuleștiul Copiilor, desfășurat între orele 11:00 și 19:00, în parcul Humulești, din sectorul 5. Cei mai mici dintre locuitorii cartierului Rahova-Ferentari vor simți din plin entuziasmul adus de venirea verii și vor încheia ziua cu un concert Sore.

Vă invităm să vă bucurați de sosirea verii, alături de copii, în cadrul unui eveniment intrat deja în tradiția orașului.

Intrarea la Cișmigiul Copiilor și Humuleștiul Copiilor este gratuită.

 

Program complet Cișmigiul Copiilor 

Program complet Humuleștiul Copiilor