Cişmigiul Copiilor – un maraton al surprizelor

 Teatrul, muzica şi dansul sunt personajele principale ale Zilei Internaționale a Copilului. Prinţese, piraţi, jongleuri, clovni şi magicieni tranformă aleile parcului într-o lume de poveste. Aici, printre baloane colorate şi şi imagini din basme, vor avea loc ateliere, jocuri şi concursuri. Pe Insula Veseliei copiii sunt invitaţi să construiască păpuşi, să devină maeştri Origami, să deseneze şi să modeleze împreună cu artiştii plastici, iar cei mai îndrăzneţi pot participa la workshop-ul de percuţie. În Foişor, micuţii sunt pictaţi pe faţă şi coafaţi. Pe Podul Artelor portretişti şi caricaturişti le vor imortaliza figurile şi le vor oferi desenele în dar.

De doisprezece ani organizăm evenimentul Cişmigiul Copiilor, devenit în timp cel mai iubit proiect al echipei noastre. În fiecare an încercăm să-i aducem ceva nou acestui copil al nostru.  Iar el creşte, parcă mai frumos şi mai vânjos, an de an. Iată, pentru că s-a făcut măricel, a ajuns să pună stăpânire pe cel mai vechi parc din Capitală, zi de vară, până-n seară…  Vă aşteptăm aşadar pe 1 iunie alături de noi, convinşi că şi de această dată strădania ne va fi pe deplin răsplătită de bucuria celor mici.” 

Mihaela Păun, director ArCuB.

Vezi Programul

Vezi Evenimentul pe Facebook

Vezi Comunicatul de presă – Un weekend de sărbătoare în București

Vezi Comunicatul de presă after event – De ziua lor, copiii Bucureștiului au fost sărbătoriți în Cișmigiul Copiilor