BILETE ONLINE

Paolo Profeti, saxofonist și compozitor italian ce a devenit în ultimii ani o parte integrantă a scenei românești de jazz, prezintă Paolo Profeti European Collective – ELETTRICO”. Noul său proiect debutează în cadrul stagiunii Artist in Residence și aduce împreună doi muzicieni italieni – saxofonistul leader și toboșarul Alessandro Rossi, unul dintre cei mai apreciați exponenți ai noii generații a jazz-ului european – şi excepţionalii jazz-mani români: Sorin Romanescu la chitară, Florian Radu la trombon și Michael Acker la bass.

În 2015 Paolo Profeti a lansat la casa de discuri Fiver House Records, cu deosebit succes la critică și public albumul “Waiting for Bucharest” şi după succesul turneului național de lansare a prezentat quintetul său la prestigiosul Nardis Jazz Club în Istanbul, și a participat la Transilvania Jazz Festival 2015 precum şi în avanpremiera celei de-a opta ediţii a Green Hours Jazz Fest.

Pornind de la un univers de referinţă jazz-istic tradiţional, amplu, întinzându-se de la matricea post-Coltrane-iană până la muzica mediteraneană şi contemporan europeană, colectivul dezvoltă în prezent un nou concept, avangardist, în care îşi găsesc locul elemente electronice, precum și momente improvizatorice radicale, apropiate de free. Electronica nu este utilizată numai pentru aportul său coloristic aparte, ci mai ales ca element destabilizant, ca mijloc pentru a schimba în mod neaşteptat atmosfera, spectrul compoziţional, sonorităţile, viziunile, starea de spirit…

 

Paolo Profeti European Collective

ELETTRICO

și special guest Alessandro Rossi

Paolo Profeti – saxofon alto & soprano, compoziție, efecte

Florian Radu – trombon

Sorin Romanescu – chitară, efecte moog, electronice

Michael Acker – chitară bass, sintetizator

Alessandro Rossi – tobe, electronice

 

Paolo Profeti

Saxofonist, compozitor, aranjor

 

Paolo Profeti a absolvit Conservatorul Giuseppe Verdi cu nota maximă şi Accademia Internazionale della Musica din Milano şi a studiat saxofonul cu maeştri precum Jesse Davis, Rosario Giuliani, Billy Harper şi Mauro Negri.

A cântat mai mulţi ani în Civica Jazz Band sub bagheta lui Enrico Intra, a colaborat de asemenea cu Time Percussion, un proiect al lui Tony Arco, şi cu Contemporary Ensemble dirijat de Giovanni Falzone. Împreună cu cvintetul To Book A Rest al Camillei Battaglia, a ajuns în finala Barga Jazz Competition 2012. A compus muzica filmului Primary Needs al regizorului argentinian Gabriel Pujia. Pentru mai mulţi ani, Paolo a fost prim alto al Artchipel Orchestra, câştigătoare a premiului “Best Italian band of the year” în “TOP JAZZ 2012” ţinut de revista italiană Music Jazz. Împreună cu Artchipel Orchestra a înregistrat două albume, ”Never Odd Or Even” (2012) şi “Artchipel Plays Soft Machine” (2014).

Bine inserat în scena românească de jazz, Paolo este membru al Bucharest Jazz Orchestra (“BJO”), condusă de trompetistul Sebastian Burneci, cu care a participat la Bucharest Jazz Festival 2014. BJO a lansat în 2015 albumul “Povesti din Bucuresti” (Fiver House Records, 2015). Paolo cântă de asemenea cu Big Band Radio, condusă de Ionel Tudor, alături de care a participat la înregistrarea albumului “Live!” (Editura Casa Radio, 2016), având-o ca solistă pe Luiza Zan. Nu în ultimul rând, se regăseşte ca sideman pe albumul “On the Road” (Soft Records, 2016) al trupei Jazzybirds.

 

Biletele în valoare de 35 lei (25 lei reducere pentru elevi, studenți, pensionari) pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB str. Lipscani 84-90 sau online, pe arcub.ro, bilet.ro.

Inițiat de către unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români de jazz, pianistul Lucian Ban, programul Artist In Residence își dorește să devină o pepinieră pentru noile direcții în jazz-ul românesc și european, precum și o platformă pentru creativitatea scenei muzicale din România.

Programul Artist in Residence este modelat dupa programe similare din lume – San Francisco Jazz, Programele organizatiei Serious in UK, Roulette in New York sau Bimhuis in Amsterdam, și își propune să pună in centru Artistul-Curator, într-o serie de concerte cu focus tematic, iar ‘’21st century jazz – de la tradiție la avangardă’’ este conceptul curatorial propus de Lucian Ban pentru această primă stagiune de jazz la ARCUB:

“Jazz-ul la inceputul acestui mileniu este mai divers și mai viu ca niciodata – o muzica cu adevarat globală, jazz-ul a devenit un limbaj universal care adoptă și este influențat de miriade de surse complementare și genuri muzicale: de la muzică clasică sau cea camerală de sorginte europeană, la muzica diverselor popoare sau cea ethno, de la rock și hip hop, la muzica electronică, jazz-ul a  aratat o capacitate extraordinara de a le ingloba pe toate acestea și de a crea noi direcții în sec XXI.’’ Lucian Ban

Programul Artist in Residence 2016

17 decembrie: Mircea Tiberian & Toma Dumitriu Pale Dot

Lucian Ban – Mr. Joy: A Celebration of Paul Bley