1.      Fanfara Reprezentativă a Forţelor Terestre, Sofia, Bulgaria

Formaţia face parte din structura Cartierelor Generale ale Forţelor Terestre şi este formată din 37 de persoane: 2 ofiţeri – un dirijor şi ajutorul acestuia – şi 35 de sergenţi, membrii formaţiei. Fanfara Reprezentativă contribuie la întărirea valorilor estetice şi patriotice ale Forţelor Terestre şi joacă un rol foarte important în păstrarea continuităţii tradiţiilor militare ale Bulgariei. Ea participă la toate ritualurile militare – sărbători naţionale, parade ale armatei, momentele depunerii jurămintelor şi la toate sărbătorile forţelor armate. În plus, rolul său este de a dezvolta prestigiul Armatei Bulgare conform tradiţiilor şi culturii naţionale şi europene, având un repertoriu bogat inspirat din autori străini şi bulgari, susţinând numeroase concerte pentru publicul larg.

Au câştigat multe premii naţionale şi internaţionale: diplome primite de la Comandamentul General al Armatei Bulgare şi de la Comandamentul  Cartierului General al Forţelor Terestre. Maiorul  Dimitrov Anatoliy Petrov  – dirijorul Fanfarei Reprezentative a Forţelor Terestre a absolvit în 1997 cursurile de dirijor la Academia Naţională de Muzică.

 

2.      Fanfara Municipală din Larnaca, Cipru

Primele eforturi care au fost făcute pentru a înfiinţa o Fanfară a Municipalităţii din Larnaca datează de la începutul secolului trecut. Aceasta s-a format, în componenţa actuală, în 1987 şi este condusă de maestrul Andreas Andreou. În 1988 Fanfara Municipală a avut prima apariţie cu ocazia Zilei Naţionale, 28 octombrie, a Greciei şi Ciprului. De atunci, ieşirile în public au fost tot mai dese, formaţia participând la numeroase evenimente  atât în Grecia, Cipru cât şi în alte ţări.

Unele dintre cele mai importante realizări au fost apariţiile la Sankt Petersburg, Rusia, în 2000, apoi în 2001 la Festivalul European de la Salonic, Grecia. În 2004 la Festivalul European din Cehia, Fanfara Municipală din Larnaca a participat alături de alte 24 de state membre ale Uniunii Europene. Fanfara este compusă din 65 de membri, cunoscători ai multor tipuri de instrumente muzicale, trupa având disponibilitatea de a interpreta partituri din orice fel de repertoriu.

 

3. Fanfara Reprezentativă a Forţelor Aeriene din Kharlsrue, Germania

Corpul Muzical Aviatic 2 a fost înfinţat în 1956 în Uetersen şi este de mai bine de 50 de ani unul dintre cele patru corpuri muzicale ale Diviziei aviatice din Karlsruhe. Din această Orchestra Simfonică Aviatică fac parte aproximativ 60 de profesionişti. În cartea de vizită muzicală a formaţiei se pot înscrie nu doar show-urile oficiale Bundeswehr, ci şi multe alte concerte şi apariţii în public. În spiritul tradiţiilor muzicale ale armatei germane şi datorită abilităţilor profesionale, Orchestra Corpului Muzical Aviatic 2 este capabilă să interpreteze absolut orice fel de muzică, la orice eveniment, rămânând mereu la modă.

 

4. Muzica Regimentului  7 Bersaglieri, Bari, Italia

Pe data de 18 iunie 1836, s-a înfiinţat prima companie a Corporaţiei Bersaglieri. Licenţa Regală, conferită de Carlo Alberto, prevedea ca fiecare sucursală a Companiei Bersaglieri să aibă ”doisprezece trompetişti”, care să reprezinte sufletul unităţii, spiritul său şi vocea interioară. De fapt, trompetiştii erau folosiţi nu numai pentru a marca momentele luptei, ci şi pentru a anunţa trecerea Bersaglierilor şi a energiza sarcinile zilnice. Astfel, a luat naştere trupa Bersaglieri.

Din luna mai a anului 1943 s-a produs o întrerupere în activitatea lor. Pe 21 octombrie 1992, Regimentul s-a reunit în Bari, aparţinând de Brigada „Pinerolo”. Odată cu el s-a reluat şi Trupa Militară. De atunci, au urmat evenimente importante din istoria recentă a Regimentului 7 Bersaglieri.

Banderola lor are pe o parte steagul Italiei, iar pe cealaltă simbolul de aur cu numărul 7, al trupei Bersaglieri. Trupa Militară este un ansamblu muzical numai cu instrumente de suflat din alamă, compus din tineri voluntari cu experienţă muzicală. Membrii săi cântă din memorie, fără partitură, şi sunt antrenaţi să interpreteze melodiile şi alergând.

În mai 2004 Fanfara Regimentului 7 Bersaglieri a participat la Pelerinajul Internaţional Militar, ediţia a 46-a, în Lourdes (Franţa). În noiembrie 2004  au cântat în SUA, la Washington şi Miami Beach.

 

5. Fanfara Iron Wolf, Vilnius,  Lituania

Trupa Militară Alytus a Marii Ducese Birute din cadrul Batalionul Infanteriei Monotorizate a fost înfiinţată la sfârşitul anului 1994, călcând pe urmele predecesorilor trupei Regimentul lui Ulan (1920 – 1940).

Trupa este condusă de căpitanul – maestru de orchestră – Viktoras Scetilnikovas. Dirijor este locotenentul Rimantas Jocys iar şefa trupei de dans Alemana, a fetelor, esteLilija Scetilnikovas. Trupa ’’Iron Wolf” este formată din 38 de muzicieni profesionişti şi 8 dansatoare. Prin stilul de muzică degajat această formaţie continuă cu nobleţe tradiţia predecesorilor, întâmpinând oaspeţii străini şi demnitarii. Au susţinut numeroase spectacole pentru societate şi sunt de neînlocuit în paradele de stradă. Repertoriul de concert al militarilor orchestrei Iron Wolf este îregistrat pe două CD-uri. Aceste două albume muzicale reflectă munca profesională şi măiestria creaţiei lor. Prin răsunetul lor, în cadrul diferitelor festivaluri la care trupa a participat, fluierele militare au însufleţit inimile multor oameni. Trupa a reprezentat cu onoare Lituania la numeroase evenimente ce au avut loc în: Franţa, Belgia, Italia, Polonia, Letonia, Elveţia, Ungaria şi Germania. ’’Iron Wolf ’’ a câştigat prestigiosul premiu ’’Silver Cup’’ la Festivalul de la Dijon, Franţa. IRON WOLF  – TRUPA MILITARĂ A MARII DUCESE BIRUTE-BATALIONUL INFANTERIEI MONOTORIZATE este singura orchestră militară din Lituania. 

 

6. Fanfara Gărzii Regale din Madrid, Spania

Fanfara Regală a Spaniei a fost înfiinţată în 1874. Din 1998, comandant al acestei trupe este colonelul Grau Vegara. Această fanfară se distinge în primul rând prin numărul mare de muzicieni – 100 de persoane. Obligaţiile acestei formaţii sunt de a prezenta onorurile familiei regale din Spania, precum şi de a întâmpina şefi de state la vizitele oficiale ale acestora. De asemenea dau concerte la recepţiile oferite de Palatul Regal distinşilor invitaţi, muzicienii militari fiind aleşi dintre cei mai buni sergenţi majori absolvenţi ai Conservator Superior. Multiplele lor obligaţii oficiale nu le permit să fie, pe cât şi-ar dori, în contact cu populaţia civilă. Fanfara a câştigat numeroase premii internaţionale, acumulând un palmares impresionant. Faima ei a trecut de graniţele spaniole, formaţia participând cu spectacole în Londra, Lisabona, Bruxelles, Praga, Paris, Oslo, unde a avut un mare succes la public şi la critica de specialitate.

 

7. Muzica Reprezentativă a Armatei, Bucureşti, România

 

Fondată la 1 august 1951, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale este o formaţie de referinţă în viaţa culturală a armatei şi a ţării. Din punct de vedere structural, Muzica Reprezentativă a Armatei se manifestă ca o fanfară tradiţională, dar a cărei organizare intimă implică şi o multitudine de elemente de tip simfonic. Condusă de trei ofiţeri – dirijori, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, formaţia este alcătuită din 70 de subofiţeri – instrumentişti care pot interpreta creaţii ce acoperă toate epocile (Baroc, Clasic, Romantic, perioadele Modernă şi Contemporană) şi genurile muzicale (marşuri, suite, concerte, uverturi, simfonii, opere, jazz, muzică uşoară şi folclor). Activitatea de peste jumătate de secol a Muzicii Reprezentative, o recomandă ca fiind un ansamblu de prestigiu, care, pe lângă faptul că participă constant la numeroase acţiuni de protocol, onoruri şi ceremonii militare, susţine frecvent concerte în unităţi militare şi pe cele mai importante scene bucureştene şi din ţară. Unică în armata română, această formaţie reprezentativă a lansat numeroase CD-uri, casete audio – video, obţinând întotdeauna aprecieri unanime din partea iubitorilor de muzică şi a presei de specialitate. Au fost aclamaţi cu ocazia festivalurilor internaţionale de gen, desfăşurate în Europa şi în afara ei: ELVEŢIA (Zürich, Berna, Morges), FRANŢA (Paris, Albertville, Riom en Montagnes, Gap), BELGIA (Bruxelles, Mons), POLONIA (Varşovia, Cracovia), UNGARIA (Budapesta, Debrečen), ITALIA (Modena, Verona), AUSTRIA (Viena, Salzburg, Saalfelden), CHINA (Beijing), GERMANIA (Bonn, Berlin, Hamburg, München, Sttutgart ş.a.), OLANDA (Amsterdam, Rotterdam), DANEMARCA (Aabenraa), CEHIA (Brno, Kromeritz), TURCIA (Ankara, Istanbul).

 

8. Muzica Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazu”, Bucureşti, România

A fost înfiinţată la 3 iulie 1860 de către domnitorul Al.I.Cuza, odată cu apariţia primelor unităţi de gardă din armata modernă a României. Principala misiune a acestei formaţiuni este asigurarea suportului muzical la activităţile ceremoniale şi onorurile militare  ale preşedinţiei României, Guvernului, MAPN şi celorlalte structuri executive ale statului. Dirijorul acestei formaţii este Lt. Col. Marian Constantin care are în subordine 60 de muzicieni. Comandantul regimentului este Col. Marian Tudor.