ArCuB şi Asociaţia IF/Dacă… Pentru Femei, vă invită luni 14 ianuarie şi luni 21 ianuarie la Teatrul Nottara, Sala Studio, ora 19,30 la un recital actoricesc de excepţie prilejuit de GABRIELA POPESCU în spectacolul COPILUL DIN SPATELE OCHILOR.

Printr-o viziune regizorală minimalistă însă vie şi plină de imaginaţie, prin jocul de o impresionantă marcă dramatică, regizoarea Liana Ceterchi şi actriţa Gabriela Popescu dau voce, chip şi corp unui text semnat de autoarea israeliană contemporană Nava Semel.

Spectacolul, ajuns la cea de-a patra reprezentaţie dintr-o serie de doar 10, spune publicului o emoţionantă poveste de viaţă: o mamă duce singură lupta cu cei din jur pentru binele copilului său afectat de Sindromul Down. COPILUL DIN SPATELE OCHILOR este o piesă de teatru care vorbeşte atât celor care nu ştiu ce înseamnă Sindromul Down cât şi familiilor care au găsit puterea de a oferi copiilor afectaţi de acestă anomalie genetică un spaţiu unde să fie acasă, în siguranţă şi mai ales fericiţi.

Autoarea Nava Semel, prezentă în sală la premiera din noiembrie, a declarat într-un interviu:

“Piesa mea a fost pusă în scenă la New York, Los Angeles, Praga, Roma, Lodz- Polonia, Ankara – Turcia şi în limba arabă, în Israel. Sunt mereu uimită cum fiecare producţie din fiecare ţară este atât de diferită şi de unică. Se pare că textul oferă destul spaţiu atât regizorului cât şi actriţei pentru aportul lor personal.[…] Am fost profund mişcată de ultima producţie românească a COPILUL-lui DIN SPATELE OCHILOR.[…] Atât regizoarea cât şi actriţa creează o atmosferă de familie, concentrându-se pe mama iubitoare care doreşte să-şi protejeze cu orice preţ copilul nevinovat şi care luptă cu mult curaj pentru cauza lui, pentru a schimba atitudinea societăţii faţă de cei care sunt mai puţin norocoşi decât noi.”

Universalitatea mesajului transmis de aceast spectacol îl face accesibil tuturor celor cărora le pasă de condiţia umană şi de dreptul fiecăruia dintre noi la existenţa în comunitate. Într-un timp în care omul contemporan încă învaţă cum diferenţele nu trebuie să îndepărteze ci să apropie, piesa COPILUL DIN SPATELE OCHILOR nu pune accentul pe morală ci îşi asumă doar rolul de povestaş. Restul rămâne în seama publicului.

Vă aşteptăm!

Biletele, în valoare de 14 lei, sunt puse în vânzare la
Agenţia Teatrului Nottara (Tel: 317 41 01)