FESTIVALUL CULTURII THAILANDEZE ÎN CADRUL ZILELOR BUCUREŞTIULUI

Organizat cu cooperarea şi sprijinul  Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al României,  Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi  Primăriei Municipiului Bucureşti, FESTIVALUL CULTURII THAILANDEZE se va desfăşura în perioada 18 – 22 septembrie 2010, după cum urmează:


–    18 septembrie,  09.00-18.00 , Muzeul Naţional al Satului D. Gusti
–    19 septembrie, 09.00-18.00, Parcul Cişmigiu
–    20-22 septembrie, 13.00-18.00, Parcul Cişmigiu

Bucuraţi-vă de prezenţa trupei de dansatori, în număr de 20, care vor interpreta dansuri populare tradiţionale thailandeze, de cei 10 artizani, fiecare  cu specialitatea sa,  care vă vor arăta cum se  sculptează în fructe, legume şi gheaţă, cum se ţese mătasea, cum se pictează umbrelele din hârtie şi măştile de lemn, cum se fac mobilele din bambus reprezentând peştisori aurii, meniţi să aducă noroc şi prosperitate, evantaie din bambus în forma de boboci de lotus, cum se fac acadelele, cum se pictează obiectele din bambus cu straturi successive de lac.

Şi încercaţi delicioasele specialităţi ale artei culinare thailandeze,  ca de exemplu faimoasele paste Phad Thai sau celebra supă Tom Yum,  aperitive, ca şi o mare varietate de fructe tropicale thailandeze, băuturi din plante şi, nu în ultimul rând, bere thailandeza.

Vor mai avea loc spectacole tradiţionale de marionete, demonstraţii de arte marţiale şi de box thailandez.Vor fi şi activităţi pentru copiii de toate vârstele, într-un cuvant, un eveniment pentru întreaga familie, din care oricine să poată învăţa câte ceva nou despre Thailanda, dar să-şi şi petreacă timpul într-un mod plăcut şi activ.

Dar încununarea Festivalului va fi spectacolul  “Nestemate ale Tezaurului Cultural Thailandez – Oglindiri”, susţinut de Trupa de Dans Clasic a Regatului Thailandei, parte a Ministerului Culturii, o trupă deosebit de experimentată în dificilul dans cu măsti, bazat pe ţesătura narativă a Ramayanei, pe lupta dintre bine şi rău, în care binele învinge în cele din urmă, spectacol  care va avea loc la Ateneul Român în data de 19 septembrie şi pentru care publicul este invitat, în ciuda numărului limitat de locuri, să obţină biletele de la Ateneul Român.