Primăria Capitalei vă invită să petrecem cu bucurie Sărbătorile Pascale!

S-a deschis „Tradiții și Flori de Sărbători”, cel mai mare eveniment dedicat Sărbătorilor Pascale din Capitală. Organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, evenimentul se desfășoară în perioada 7 – 17 aprilie 2017, în Piața Constituției.

Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, „Tradiții și Flori de Sărbători” își propune să valorifice arta tradițională și să readucă în atenția publicului valori autentice românești.

 

Primarul General, Gabriela Firea:

„În acest an, la fel ca marile capitale europene, Capitala va îmbrăca haine de sărbătoare,  câteva artere importante din oraș fiind iluminate festiv. În weekend-ul Săptămânii Mari,  bucureștenii și turiștii aflați în Capitală sunt așteptați la o plimbare pe Calea Victoriei, unde vor fi întâmpinați cu manifestări artistice de stradă. Îi invit pe toți să se bucure de tradițiile și valorile autentice românești pe care încercăm să le menținem vii, aducându-le și promovându-le în inima Capitalei, la Târgul din Piața Constituției, dar și pe Calea Victoriei, o arteră reprezentativă a orașului nostru”.

 

Evenimentul aduce în centrul Capitalei Târgul de Paște cu produse tradiționale și delicii culinare, o zonă gastronomică,  dar și un program variat de concerte live. Pe scena din Piața Constiuției, între 7 – 9 și 14  –  17 aprilie, vor avea loc spectacole de muzică sacră, clasică, operă și operetă, dar și concerte folclorice sau de muzică pop-rock, susținute de cei mai îndrăgiți interpreți din România: INNA, VUNK, HOLOGRAF, CARLA’S DREAMS, RANDI, NICOLETA NUCĂ, ALEXANDRA UȘURELU, ORCHESTRA NAȚIONALĂ „VALAHIA”, LAVINIA GOSTE, GELU VOICU, MARIA DRAGOMIROIU, GRIGORE LEȘE, OPERETA STARS, CAMERATA REGALĂ, GRUPUL VOCAL ACAPELLA, CORUL SYMBOL și mulți alții.

 

Primul weekend muzical începe vineri, 7 aprilie, de la ora 19:30, cu o seară pop opera:  Opereta Stars, Irina Sârbu, Alexandra Ușurelu, Analia Selis și Argentango. De neratat este ziua de sâmbătă, 8 aprilie, când urcă pe scenă nume pop ale muzicii românești: Sore, Deepcentral, Randi, Nicoleta Nucă, INNA. În serile de duminică, concertele încep de la ora 20:00, iar programul de duminică, 9 aprilie, este rezervat în întregime folclorului, cu un recital al Orchestrei Lăutarii din Chișinău, dirijată de Nicolae Botgros.

 

Al doilea weekend muzical din cadrul evenimentului „Tradiții și Flori de Sărbători” este un weekend cu patru zile de sărbătoare, ce începe cu recitaluri de muzică sacră – Corul Symbol, Grupul Vocal Acapella, Trei Parale, Grigore Leșe, și continuă sâmbătă cu acorduri clasice – Traffic Strings, Brass Tone Quintet, Matei Ioachimescu & Cvartetul Passione, Camerata Regală, Corul Filarmonicii George Enescu. În seara duminicii de Paște, bucureștenii sunt așteptați la un concert de folclor, susținut de Orchestra Națională „Valahia”, sub bagheta maestrului dirijor Marius Zorilă. Cele zece zile de sărbătoare pregătite în cadrul evenimentului „Tradiții și Flori de Sărbători” se încheie cu seara de concerte pop – Lidia Buble, Vunk, Holograf, Carla’s Dreams din a doua zi de Paște, luni, 17 aprilie.

 

Intrarea este liberă.

 

PROGRAM CONCERTE

7 aprilie – POP OPERA

19:30-20:00    OPERETA STARS (Bianca Ionescu, Gabriela Daha, Andrei Lazăr, Toni Zidaru, Valentin Tiron)

20:00-20:40    IRINA SÂRBU

20:40-21:20    ALEXANDRA UȘURELU

21:20-22:00    ANALIA SELIS și ARGENTANGO

 

8 aprilie – POP

19:30-20:00    SORE

20:00-20:30    DEEPCENTRAL

20:30-21:00    RANDI

21:00-21:30    NICOLETA NUCĂ

21:30-22:00    INNA

 

9 aprilie – FOLCLOR

20:00-22:00    ORCHESTRA LĂUTARII DIN CHIȘINĂU, DIRIJOR NICOLAE BOTGROS

Soliști: Valeria Arnăutu, Ștefania Rareș, Petrică Mîțu Stoian

 

14 aprilie – MUZICĂ SACRĂ

19:30-19:50    CORUL SYMBOL

19:50-20:20    GRUPUL VOCAL ACAPELLA

20.20-21.00    TREI PARALE

21:00-22:00    GRIGORE LEȘE

 

15 aprilie – CLASIC

19:30-20:00    TRAFFIC STRINGS

20:00-20:30    BRASS TONES QUINTET

20:30-21:00    MATEI IOACHIMESCU & CVARTETUL PASSIONE

21:00-22:00    CAMERATA REGALĂ (DIRIJOR Constantin Adrian Grigore)

CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU (Dirijor Iosif Ion Prunner)

Soliști:

Irina Ionescu (soprană), Alina Ionescu (mezzosoprană), Mihai Urzicana (tenor), Răzvan Georgescu (bas)

 

16 aprilie – FOLCLOR

20:00-22:00    ORCHESTRA VALAHIA, DIRIJOR MARIUS ZORILĂ

Soliști: Lavinia Goste, Gelu Voicu, Maria Dragomiroiu

 

17 aprilie – POP

20:00-20:30    LIDIA BUBLE

20:30-21:00    VUNK

21:00-21:30    HOLOGRAF

21:30-22:00    CARLA’S DREAMS

 

Parteneri media: Antena 3, Radio ZU, Știripesurse, ART 7, Blitz TV, PR Wave, România Pozitivă, Zile și Nopți, Calendar Evenimente, Gratuitor, Festivaluri Românești, Orașul Meu, Bucharest City App, IQool, Best-Event, Dor de Ducă.