JAZZAJ se numără printre singurele constante în peisajul evenimentelor bucureștene de jazz, iar în această toamnă va redeschide seria concertelor prin Allotropy, un concert care îmbină cu succes noutatea cu tradiția în materie de muzică. Organizat de ARCUB, evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 20:00, la Sala ARCUB din Batiște nr. 14, unde ARCUS TRIO ne va arăta cum sună doina cântată la saxofon, tobe și nord organ.

Sâmbetele jazzului inaugurate anul trecut de ARCUB continuă tradiția concertelor bilunare marca JAZZAJ ce invită fanii genului să rămână conectați la ritmurile de jazz ale momentului, să se delecteze cu experiența live a ultimelor albume sau colaborări muzicale din țară şi din Europa.

Primul concert de toamnă JAZZAJ e rezervat unei trupe new entry în jazzul românesc: ARCUS TRIO, care va urca pe scenă cu saxofonul basarabeanului Alexandru Arcuş, tobele apreciatului Marcel Modlovan şi orga lui Adi Stoenescu. Recunoscuți pentru spiritul lor ludic şi înfloriturile melodice, cei de la ARCUS TRIO vor experimenta în cadrul concertului Allotropy cu diferitele genuri ale jazzului abordând într-o manieră imprevizibilă elemente de folclor trecute prin spectrul sonorităților groove moderne.

În cadrul concertelor Jazzaj, pe scena Sălii ARCUB, au fost prezenți artiști renumiți ai jazzului, precum Maria Răducanu și Krister Jonsson, Vali Răcilă și Balkanamera Jazz Quartet, trupa Arifa, Rareş Totu, A.G. Weinberger, Ozana Barabancea, Emil Bîzgă, Nicolas Simion Trio feat. Kruno Levačić & Sorin Romanescu, Luiza Zan feat. István Gyárfás, Mircea Tiberian Ensemble feat. Nadia Trohin & Cristian Soleanu, Formația Trigon, Soul Serenade, Irina Popa feat. The Sinners, Raul Kusak și Liviu Pop, Elena Mîndru Finnection, Atom String Quartet, Platonic Band, Balako și Sorin Zlat Trio.

 

Alexandru Arcuş debutează în 2008 în trupa Trigon din Chişinău, cântă la peste 30 de festivaluri, cluburi şi scene din peste 20 de țări. În 2014 se stabileşte la Bucureşti unde cântă alături de trupele Three for Helen, Bucharest Jazz Orchestra, Tzuc & Petzi, Javra şi FaceToFace. Printre muzicienii care îl influențează se numără Nik Bartsch, Nils Petter Molvaer, Teodosi Spasov.

Adi Stoenescu a studiat pian cu Marius Popp şi devine fascinat de sunetul orgii lui Mammond şi de muzica organiştilor Jimmy Smith, Larry Young, Larry Goldings sau Brian Charette. Colaborează cu muzicieni ca Cyfer, Claudiu Purcărin, Alex Man, Sorin Romanescu, Cătălin Millea, Tavi Scurtu şi experimentează forme de expresie improvizată de la Blues, Funk sau Fusion până la Jazz traditional.

Marcel Moldovan este unul dintre cei mai valoroşi tineri baterişti ai scenei româneşti. Originar din Arad, studiază percuția clasică la Conservatorul din Bucureşti şi abordează sonoritățile groove cu influențe R’n’B, Electro, Fusion, HipHop, Soul, Dub. Cântă cu Steve Vai, Smiley, Loredana, Three for Helen şi alții.

 

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.

Preţuri: 45 lei (Categoria I) și 35 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.

 

Articole recente