Sâmbătă, 25 octombrie, ARCUB continuă seria concertelor bilunare, Jazzaj la ARCUB, prin recitalul Jazz și strălucire, cântec cu iubire, susținut de Ozana Barabancea & Band. Evenimentul va avea loc la sala din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

 

Cunoscută publicului pentru calitățile sale vocale excepționale, Ozana Barabancea a cochetat cu muzica încă din copilărie și a debutat pe scena muzicală în anul 1990. Ulterior, a devenit tot mai apreciată în lumea jazzului, atât în țară, cât și în străinatate.

 

În 1999, artista a avut turnee în Marea Britanie, dar și în Japonia și, în același an, a participat la Festivalul de Jazz din Londra, unde a susținut un recital la înmânarea premiilor Royal College of Music. De atunci, cariera muzicală a Ozanei Barabancea a urmat o linie ascendentă, fiind prezentă la o multitudine de evenimente publice, dar și private. Alături de bandul care o însoțește, artista va reprezenta, pe scena de la ARCUB, culorile muzicale ale jazzului și musicalului internațional, precum și ale altor genuri muzicale, îndrăgite de publicul larg.

 

În cadrul concertelor Jazzaj, pe scena Sălii ARCUB, au fost prezenți artiști renumiți ai jazzului, precum Maria Răducanu și Krister Jonsson, Vali Răcilă și Balkanamera Jazz Quartet, trupa Arifa, Rareş Totu și A.G. Weinberger.

 

Următoarele ediții ale seriei Jazzaj la ARCUB vor aduce în fața publicului alți doi muzicieni apreciați:  Emil Bîzgă (1 noiembrie) și Nicolas Simion (29 noiembrie).

 

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro. 

 

Preţuri: 45 lei (Categoria I) si 35 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.

 

Vezi Evenimentul pe Facebook

BILETE ONLINE 

Vezi SPOT VIDEO

Articole recente