Bucharest Music Film Festival

b1-1e5dc1fd4e8a0139f08b69d0d616b784

Bucharest Music Film Festival

Preț de 10 zile, Piața George Enescu devine un izvor de liniște și eleganță, situat chiar în centrul Bucureștiului, transformând una dintre cele mai aglomerate zone din capitală într-o oază de rafinament, cu ajutorul baghetelor magice ale unora dintre cei mai cunoscuți dirijori ai României, dar și ai Europei.

Recitalurile orchestrelor de seamă, dar și ale cvartetelor și cvintetelor care au urcat pe scena din „grădina muzicală” amenajată în Piața George Enescu de-a lungul anilor, au oferit o experiență de neuitat tuturor participanților la festival.

 

În 2006, o iniţiativă a Primăriei Municipiului București și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, ocazionată de anul aniversar Mozart, s-a materializat în prima ediţie a unui festival de muzică clasică în aer liber intitulat Mozart Fest. Festivalul, îmbunătăţit apoi cu o secţiune de dans, s-a numit Vienna Music Film Festival, iar din 2008 conceptul a fost preluat în totalitate de Capitală, și redenumit Bucharest Music Film Festival, fiind acum unul dintre cele mai îndrăgite evenimente din oraș.

 

Orchestrele și ansamblurile cu renume, Orchestra Națională Radio, Camerata Regală, Silvestri Orchestra, Big Bandul Radio, Orchestra Sinfonia București, Angely’s Orchestra, Filarmonica Oltenia din Craiova, Orchestra Simfonică București și Filarmonica Pitești, Romanian Piano Trio, Ensemble RARO, Ad Libitum, Grupul Vocal Acapella și Artmusik, dirijorii Tiberiu Soare, Jin Wang, Benoit Fromanger, Florin Totan, Vlad Conta, Iosif Ioan Prunner, Tiberiu Oprea, Ionel Tudor și George Miron, și soliștii Alexandru Tomescu, Liviu Prunaru, Horia Mihail, Răzvan Suma, Alexander Bălănescu, George Tudorache, Gabriel Crioitoru, Vadim Palmov, Maite Maruri, Josu Okinena, Irina Iordăchescu, Judith Halasz, Toma Popovici, Șerban Vasile, Rodica Vica, Vlad Miriță și Andrei Kivu s-au bucurat de aplauze infinte după ce au transpus notele muzicale de pe partiturile ce poartă semnătura celor mai mari compozitori ai secolelor XX și XXI într-o armonie desăvârșită. Acest lucru continuă să se întâmple ediție de ediție, Bucharest Music Film Festival bucurându-se de prezența unui număr mare de artiști ce concertează pe scena din mijlocul orașului, iar instrumentele și vocile lor împânzesc Capitala cu sunete dintre cele mai fermecătoare.

Weekendurile încep întotdeauna cu Ora de Dans, devenită deja tradiție, în cadrul cărora, sub îndrumarea unor coregrafi cu experiență vastă, publicul învăță mișcări de dans, făcând scena să vibreze sub pașii lor.

Asa cum sugerează și numele festivalului, în fiecare seară, după concertele susținute de artiștii invitați, au loc proiecții cinematografice, ce aduc în mijlocul locației producții spectaculoase, montate pe cele mai semnificative scene din lume. Cu scop pur educațional, înregistrările spectacolelor de operă, musicalurilor și concertelor live aduc un plus de culoare întregului program al festivalului.