BILETE ONLINE 20 SEPTEMBRIE

BILETE ONLINE 21 SEPTEMBRIE

EVENT FACEBOOK


Într-o mică localitate din apropierea unui baraj, în Irlanda, cinci oameni se întâlnesc într-un bar, în jurul unor povești. Și la fel cum apele râului se adună în lacul de acumulare, povestile lor spuse la ceas de seară topesc vorbele celor cinci personaje cu istorii de viață extrem de diferite, într-o atmosferă bizară. În încercarea de a se apropia, ei vorbesc despre relații: legături strânse, legături pierdute, amprente definitive pe care le lasă ceilalți în viețile noastre. Spun lucruri grave, fantomatice, pe care nu le pot vorbi cu cei apropiați. Vorbesc unor străini pentru a se simți mai puțin singuri.

 

Piesa Barajul aparține autorului irlandez Conor McPherson, considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani europeni. Apărută în 1997, ea a fost montată în același an de Royal Court în Londra, iar doi ani mai târziu a avut premiera pe Broadway. A câștigat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună piesă a anului în 1998 și i-a adus lui McPherson, în același an, Premiul Criticii pentru cel mai promițător dramaturg. Barajul a fost votată printre cele mai importante piese ale secolului 20 într-un sondaj realizat de Royal National Theatre din Londra și face parte dintre cele mai bune 101 de piese ale tuturor timpurilor după părerea lui Michael Billington, criticul de teatru al ziarului The Guardian.

 

Reprezentații: 20 și 21 septembrie, ora 20.00, ARCUB Gabroveni, Sala Mare

BARAJUL de Conor McPherson, traducerea Andreea Vulpe

Cu: Marian Râlea, Romeo Pop, Gabi Costin, Alexandru Voicu, Simona Pop
Regia: Andreea Vulpe
Scenografia: Daniel Titza
Light Design: Vlad Lăzărescu
Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Prețul biletelor: 35 lei, 25 lei (Reducere elevi, studenți, pensionari). Biletele pot fi achiziționate de la Casa de Bilete ARCUB și online.